Externe

O tânără româncă din Italia, găsită moartă într-un depozit abandonat, a fost exhumată imediat după înmormântare

Paula era stabilită în Italia, împreună cu mama ei, de aproximativ 12 ani și locuia în comuna Abbadia San Salvatore din provincia Siena.

Tragedia s-a întâmplat pe 13 aprilie 2020, atunci când tânăra româncă a ieșit la grătar cu câțiva prieteni, iar la un moment dat a vorbit la telefon cu iubitul ei, de pe telefonul unui prieten alături de care se afla la grătar.

După acea convorbire telefonică, Paula s-a enervat și a plecat fără să le spună prietenilor săi ce s-a întâmplat.

Mama Paulei a explicat că ultima dată a vorbit cu fiica ei în jurul orei 16.45 și a descoperit că fata era tristă și foarte nervoasă.

Tânără româncă găsită moartă într-un depozit abandonat, procurorii au cerut exhumarea

După convorbirea pe care a avut-o cu mama sa, Paula a dispărut, iar femeia a cerut ajutorul carabinierilor pentru a o găsi.

În jurul orei 03.00, Paula a fost găsită fără viață, spânzurată într-un depozit abandonat din localitate, într-o zonă pe care fata o cunoștea foarte bine deoarece iubitul mamei sale are o fermă în apropiere.

La prima examinare, medicii legiști au stabilit că tânăra și-a pus capăt zilelor, iar anumite persoane, martori în dosarul morții suspecte a româncei, au declarat că fata era singură în momentul în care se îndrepta către depozitul abandonat.

La câteva zile după înmormântare, procurorii italieni au deschis o anchetă pentru ‘instigare la suicid’ și au dat ordin ca trupul Paulei să fie exhumat și supus unei necropsii.

Anchetatorii au refuzat să dea vreun detaliu despre ancheta aflată în desfășurare, iar potrivit presei din Italia, Paula avea o relație abuzivă cu un băiat care locuiește într-o altă localitate, notează gazetaromaneasca.com.

Astfel, procurorii ar putea lua în considerare ipoteza că românca ar fi fost abuzată, motiv pentru care s-a sinucis.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *