Ultima Ora!

Rusia: Mişcarea de opoziţie Vesna lansează un apel la un protest naţional sâmbătă față de mobilizarea decretată de Putin

Mişcarea rusă de opoziţie Vesna (Primăvara) a lansat joi un apel pentru un nou protest naţional care să se desfăşoare sâmbătă împotriva mobilizării parţiale pe care preşedintele Vladimir Putin a decretat-o în vederea continuării invaziei în Ucraina, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

22 Septembrie 2022, 20:11 (actualizat 22 Septembrie 2022, 20:24) Știrile TVR |

Proteste față de mobilizare în Rusia / FOTO: Sotiri Dimpinoudis/Twitter

”Mobilizarea se desfăşoară deja activ în toată ţara. În curând, mii dintre bărbaţii noştri vor fi trimişi pe front. Putem şi trebuie să ne pronunţăm contra!”, a îndemnat grupul de opoziţie, care a lansat şi miercuri pe Telegram apeluri pentru proteste de acest fel în aceeaşi zi după anunţul lui Putin.

Protestele de miercuri s-au încheiat cu 1.320 de arestări în oraşele din întreaga ţară, puţin mai mult de jumătate dintre persoanele reţinute fiind femei. Majoritatea celor care au fost reținuți de poliție au primit între 5 și 14 zile de închisoare, iar tinerii bărbați au primit, chiar la secția de poliție, ordin de încorporare, o metodă de a descuraja acțiunile de protest.

Afirmând că preşedintele Putin doreşte să-i folosească pe ruşi drept ”carne de tun” în Ucraina, organizaţia Vesna admite că obiectivul ei este ”victoria împotriva regimului lui Putin” şi subliniază că pentru aceasta este nevoie să iasă în stradă cât mai mulţi oameni sâmbătă.

Liderul de la Kremlin a anunţat miercuri mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, după ce în urma unei contraofensive ucrainene trupele ruse au pierdut teritorii cucerite în nord-estul Ucrainei.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a argumentat că această mobilizare este necesară pentru ca trupele ruse să poată susţine o linie a frontului ce are o lungime de circa o mie de kilometri şi pentru a controla teritoriile ocupate în estul şi sudul Ucrainei, unde în provinciile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, aflate parţial sub control rusesc, în perioada 23-27 septembrie vor avea loc referendumuri pentru anexarea la Rusia.

Potrivit publicaţiei de opoziţie Novaya Gazeta, un articol secretizat din decretul semnat de Putin (articolul 7) lasă deschisă posibilitatea mobilizării de fapt a circa un milion de rezervişti pentru a lupta în Ucraina, lucru negat de Kremlin, al cărui purtător de cuvânt Dmitri Peskov a catalogat această interpretare drept ”o minciună”.

Ministrul Serghei Şoigu declarase miercuri că cei aproximativ 300.000 de rezervişti vor fi selectaţi din rândul celor circa 25 de milioane de rezervişti ai Rusiei pe criteriul experienţei militare. Totuşi, decretul semnat de Putin nu menţionează un număr al rezerviştilor ce vor fi mobilizaţi.

CITEȘTE ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *