Ultima Ora!

Rugăciune la Vatican pentru Ucraina. Papa Francisc: “Încredinţez orice efort de pace mijlocirii Fecioarei Maria şi conştiinţei politicienilor responsabili”

Papa Francisc a condus duminică, în faţa mulţimii adunate în Piaţa Sfântul Petru, o rugăciune în tăcere pentru Ucraina, făcând apel la conştiinţa politicienilor să caute pacea.

13 Februarie 2022, 15:33 (actualizat 13 Februarie 2022, 15:41) |

Piața Sfântul Petru

“Veştile din Ucraina sunt foarte îngrijorătoare”, a declarat Papa Francisc, care a făcut multe apeluri pentru pace în Ucraina. Chiar luna trecută a condus o zi internaţională de rugăciune pentru pace, reamintește Agerpres.

“Încredinţez orice efort de pace mijlocirii Fecioarei Maria şi conştiinţei politicienilor responsabili”, le-a spus el miilor de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru pentru binecuvântarea săptămânală.

“Să ne rugăm în tăcere”, a îndemnat el, iar mulţimea adunată s-a rugat în tăcere jumătate de minut.

Preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin au vorbit sâmbătă o oră la telefon, dar fără niciun rezultat care ar putea duce la detensionarea situaţiei din Ucraina.

Biden i-a spus din nou liderului rus că un eventual atac va produce suferinţă, iar Moscova va fi izolată. Pe fondul crizei fără precedent dintre Rusia şi Occident, foarte multe ţări îşi reduc prezenţa diplomatică la Kiev şi cer cetăţenilor lor să plece cât mai repede din Ucraina.

Articole pe aceeaşi temă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *