Ultima Ora!

Descoperire arheologică la Constanța: Bucăți din zidul cetății Tomis au fost găsite sub Teatrul de Stat

Tezaur arheologic de importanță națională descoperit la Constanța. Bucăți din zidul cetății Tomis au fost găsite sub Teatrul de Stat din oraș. Arheologii se așteaptă să iasă la lumină și alte piese istorice. Cel mai probabil, porțiunile din zidul cetății vor fi acoperite cu podele din sticlă pentru a putea fi admirate de vizitatori.

05 Februarie 2022, 13:57 |

Descoperirea a fost făcută chiar în foaierul Teatrului de Stat Constanța, în timpul unor lucrări de reabilitate. Imediat ce au început să sape, muncitorii au dat de fragmente din zidul cetății Tomis. Arheologii au rămas surprinși de ceea ce au găsit.

Din păcate, zidul cetății antice Tomis a fost foarte afectat în perioada în care zona era sub ocupație otomană, dar și în vremuri mai apropiate. Porțiuni ample au fost distruse de constructorii de la acea vreme care au folosit piatra din zid pentru alte șantiere.

Acum, arheologii vor să salveze cât mai multe elemente istorice.

După finalizarea proiectului, descoperirile istorice făcute în incinta Teatrului de Stat Constanța vor fi puse în valoare.

Lucrările de consolidare a teatrului din Constanța sunt programate să dureze un an și jumătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *