Stiri Ultima Ora!

ULTIMĂ ORĂ Rata de vaccinare din România a ajuns la 20%

Rata de vaccinare la nivel național a ajuns la 20,33%, a anunțat marți coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță.

„La nivel național avem în momentul de față un procent de acoperire vaccinală cu cel puțin o doză de 20,33% din populația eligibilă. De asemenea, avem 11,93% persoane care au fost vaccinate cu o singură doză și 8,39% persoane care au fost vaccinate cu schema completă, cu cele două doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță, conform Mediafax.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Premierul Florin Cîțu a anunțat că românii vor purta măști până la 1 august

Conform acestuia, Bucureștiul are o rată de vaccinare de 31%.

„Municipiul București în momentul de față este cu o rată de acoperire vaccinală de 31%. Dacă comparăm cu rata de acoperire din celelalte județe, nu municipii, este cea mai mare rată de vaccinare din țară. Este urmat de județul Cluj, cu 28%, Timiș 22%, Brașov 22%, Sibiu 21%, Constanța 21%. Sunt primele șase județe cu rată de acoperire peste media națională”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *