Stiri Ultima Ora!

Sectorul 4 – Tablete și kit-uri pentru predare on-line în valoare de 51 de milioane de lei

Primăria Sectorului 4 face un nou pas important către modernizarea infrastructurii de învățământ. Folosind surse de finanțare neramursabile, autoritatea locală va oferi celor aproape 30.000 de elevi ai celor 39 de școli din Sectorul 4 tablete cu conexiune la internet și va dota 1030 de săli de clasă cu echipamente care permit desfășurarea procesului didactic în mediul online.

Toate acestea, ce vor fi integrate cu o platformă educațională securizată vor fi achiziționate în perioada ce vine, ca urmare a semnării de zilele trecute a contractului de finanțare cu fonduri nerambursabile în valoare de peste 51 de milioane de lei.

Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din Sectorul 4 (nivel primar și gimnazial) și a elevilor înscriși la acestea cu echipamentele și licențele necesare susținerii unui proces didactic unitar, în mediul online, va asigura participarea tuturor copiilor la activitățile educaționale în condițiile în care aceștia nu vor putea fi prezenți fizic la școală.

Tabletete ce urmează a fi achiziționate vor avea un abonament de date inclus pentru 24 de luni de la livrare, iar kit-urile de predare online, pentru fiecare dintre cele 1030 de săli de clasă din unitățile de învățământ din sector vor conține:

– Camera WEB pentru videoconferință on-line, pentru transmiterea live a lecțiilor;

– Laptop pentru predare online, cu antivirus, pachet Microsoft Office, modem și abonament 4G pentru conectare la Internet;

– Suport mobil pentru camera web de videoconferință, laptop și pentru ecran LCD;

– Ecran LCD cu diagonală de 81 cm, pentru afișarea participanților la sesiunile on-line.

Echipamentele vor fi integrate cu o platformă educațională care asigură conectarea securizată a elevilor, de la terminalele înregistrate, astfel încât să fie evitate situațiile în care persoane neautorizate ar putea accesa sistemul pentru a perturba desfășurarea orelor on-line.

Această nouă investiție vine în completarea efortului Sectorului 4 din ultimii ani, de a reface rețeaua de școli și grădinițe. În această perioadă, pentru modernizarea și reabilitarea completă a unităților de învățățământ care funcționează în Sectorul 4 au fost investite peste 200 de milioane de lei (aproximativ 45 de milioane de euro). Lucrările au fost extrem de complexe și au presupus consolidarea imobilelor, reabilitarea acestora, construcții și dotări speciale pentru obținerea autorizațiilor ISU și a autorizațiilor de funcționare, astfel încât niciun copil al Sectorului 4 să nu mai învețe în clădiri cu grad de risc seismic.

„Investițiile în infrastructura școlară sunt o prioritate pentru sectorul nostru. Siguranța elevilor trebuie pusă pe primul loc. Sunt tată, așa că în calitate de părinte, vreau ca fetița mea să meargă la școală într-o clădire care să nu îi pună viața în pericol”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *