Stiri Ultima Ora!

Scandalul gunoaielor de la Ploiești – Voluntarii care au făcut curat, sancționați de Poliție

Poliţiştii din Prahova au sancţionat Primăria Ploieşti care miercuri dimineaţă, între orele 4.00 şi 8.00, a organizat o acţiune de curăţenie pe domeniul public cu voluntari, în condiţiile în care angajaţii firmei de salubritate sunt în grevă. Sancţiunea, care este un avertisment, a fost dată pentru nerespectarea orelor de circulaţie a persoanelor, stabilite conform legii, notează news.ro.

“Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public privind activitatea de voluntariat organizată de administraţia publică locală Ploiesti, la data de 28 aprilie a.c., vă comunicăm faptul că le-a fost pus în vedere organizatorilor faptul că aceste activităţi trebuie să se realizeze în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19. Poliţiştii au aplicat organizatorului o sancţiune contravenţională conform Legii nr. 55/2020. De asemenea, atragem atenţia cetăţenilor cu privire la faptul că angrenarea în astfel de activităţi trebuie să aibă la bază cadrul legal în contextul stării de alertă”, transmite, miercuri după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Reprezentanţi ai instituţiei au precizat pentru News.ro că sancţiunea constă într-un avertisment şi a fost dată din cauză că voluntarii care au participat la acţiune nu au respectat orele privind circulaţia persoanelor fără un motiv întemeiat, prevăzute în contextul stării de alertă.

Zeci de oameni, angajaţi ai Primăriei Ploieşti, ai firmelor sau instituţiilor din subordinea Consiliului Local, dar şi voluntari auparticipat, miercuri, începând cu ora 4:00 până la ora 8:00, la o acţiune de salubrizare a mai multor străzi din oraş. Iniţiatorul acţiunii, Primăria Ploieşti, a luat decizia de a apela la voluntari în condiţiile în care angajaţii operatorului de salubritate Rosal Grup, care are contract cu municipalitatea, sunt în grevă din cauză că nu şi-au primit salariile.

Printre participanţii la acţiunea de voluntariat s-a numărat primarul oraşului, Andrei Volosevici, dar şi unii consilieri locali.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *