Stiri Ultima Ora!

Muzeele din Washington se închid după ce numărul de cazuri COVID-19 a crescut

Muzeele publice şi grădina zoologică din capitala Statelor Unite, Washington, îşi vor închide din nou porţile începând de luni în urma creşterii numărului de cazuri COVID-19 în această ţară, a anunţat joi instituţia care administrează aceste instituţii, informează AFP, potrivit AGERPRES.

”Ca urmare a creşterii numărului de cazuri, pe plan regional şi naţional, cazurile legate de pandemia de COVID-19, toate muzeele complexului Smithsonian, precum şi grădina zoologică naţională se vor închide temporar pentru public începând de luni, 23 noiembrie”, se precizează într-un comunicat care spune că nicio dată de redeschidere nu este prevăzută în acest moment.

Citește și: Armata azeră a intrat într-un district retrocedat de armeni, vecin cu Nagorno-Karabah

Grădina zoologică şi anumite muzee din Washington şi-au redeschis progresiv porţile începând cu sfârşitul lui iulie, limitând numărul de vizitatori şi impunându-le reguli de distanţare fizică.

În capitala americană, unde circa 700 de persoane au decedat de COVID-19 de la debutul pandemiei, majoritatea activităţilor sunt restricţionate, sălile de cinema rămân închise, iar restaurantele nu pot opera decât la 50% din capacitate.

Alte oraşe americane au impus în ultimul timp noi restricţii în faţa accentuării numărului de cazuri de COVID-19, care a făcut peste 250.000 de victime pe teritoriul Statelor Unite.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *