Bucuresti Stiri Ultima Ora!

Lukașenko vorbește despre pace și prietenie, amenințând din nou: Ucraina trebuie să se oprească, pentru că altfel asta va fi distrugerea totală a Ucrainei

Președintele Belarusului a provocat furie la Kiev, după ce a declarat că dacă Ucraina “nu se oprește”, totul se va încheia cu distrugerea completă a țării. Potrivit unui clip difuzat pe rețelele de socializare, într-o declarație televizată, Lukașenko a spus că “totul este acum în mâinile Ucrainei” dacă Kievul nu vrea “să moară un număr mare de oameni”.

24 Noiembrie 2022, 16:21 (actualizat 24 Noiembrie 2022, 16:23) Știrile TVR |

Aleksandr Lukașenko / FOTO: Captură twitter.com/Gerashchenko_en

“Totul este în mâinile Ucrainei. Nu, nu pentru că vreau să dau vina pe Zelenski sau pe Ucraina. Serios, totul este în mâinile Ucrainei acum. Dacă nu vor să moară un mare număr de oameni. E greu, e complicat, e dificil, dar dacă nu vor asta, trebuie să se oprească. Trebuie să oprească, trebuie să înceteze, pentru că mai departe va fi distrugerea completă a Ucrainei”, a declarat Lukașenko.

“Asta nu este ce a zis Putin cu mult timp înainte de operațiunea specială, că va fi amenințată pierderea statului, statalitatea Ucrainei, va fi distrugerea Ucrainei. Trebuie să se oprească. Uite, am luptat cu Germania nazistă, 30 de milioane de oameni au murit. Cine își mai amintește astăzi? Belarus, Rusia și cam atât. Deci rănile s-au vindecat, nu doar că suntem pregătiți să vorbim, ci să cooperăm, să fim prieteni. Vom reuși să facem la fel și aici, vom reface totul. Trebuie să putem să explicăm poporului ucrainean ce s-a întâmplat. De oriunde ai privi, se vorbește despre negocieri de pace. Pace, pace și iar pace”, a adăugat el.

“Un teatru absurd”, a catalogat declarațiile Anton Gerashchenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *