Stiri Ultima Ora!

Liderul stângii radicale spaniole Podemos va fi unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai guvernului

Liderul partidului stângii radicale din Spania, Pablo Iglesias, va fi unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai guvernului spaniol condus de socialistul Pedro Sanchez şi va fi responsabil de drepturile sociale, a confirmat joi biroul de presă al lui Sanchez, informează AFP potrivit Agerpres

‘Guvernul pe care îl conduce Pedro Sanchez va număra de asemenea un post de vicepreşedinte pentru drepturi sociale şi pentru Agenda 2030, pe care îl va ocupa Pablo Iglesias’, a anunţat biroul într-un comunicat.

Statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) au adoptat în 2015 un program de dezvoltare durabilă până în 2030, intitulat Agenda 2030, ce vizează în special eradicarea sărăciei.

Guvernul va avea particularitatea că va număra ‘trei femei vicepreşedinţi’. Sanchez a dezvăluit deja că actuala sa adjunctă, Carmen Calvo, şi ministrul său al economiei, Nadia Calvino, se vor fi număra printre aceştia.

Deputată a Podemos, Irene Montero, partenera lui Pablo Iglesias, va intra de asemenea în guvern în calitate de ministru pentru egalitate, potrivit aceleiaşi surse.

Guvernul va număra alţi trei miniştri ce vor reprezenta coaliţia electorală a stângii radicale Unidas Podemos: Yolanda Diaz ca ministru al muncii, deputatul comunist Alberto Garzon ca ministru pentru consum şi sociologul Manuel Castells ca ministru al universităţilor.

Restul componenţei guvernului trebuie să fie anunţată ‘în următoarele zile’, a adăugat biroul de presă al lui Sanchez.

Socialistul a obţinut marţi, cu un număr foarte strâns de voturi, încrederea parlamentarilor (167 pentru, 165 contra şi 18 abţineri) pentru a se menţine la putere, ceea ce a pus capăt unor luni lungi de paralizie politică.

Executivul său va fi primul guvern de coaliţie în Spania de la sfârşitul dictaturii franchiste, în 1975.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *