Stiri Ultima Ora!

Jurgen Klopp, desemnat lunii decembrie în Premier League

Jurgen Klopp a fost desemnat, vineri, antrenorul lunii decembrie în Premier League. Tehnicianul german de la Liverpool a obțiut această distincție pentru a patra oară în actuala stagiune, egalând recordul deținut de Pep Guardiola, de la Manchester City.

Pentru a primi premiul de cel mai bun antrenor din Premier League, Klopp i-a învins pe Nigel Pearson (Watford) și Ole Gunnar Solskjaer (Manchester United).

“Mă bucur foarte mult, iar singurul gând pe care îl am este să câștig și în ianuarie. Înaintea meciurilor sunt foarte îngrijorat de modul în care vor decurge lucrurile. Acest lucru ne menține concentrați, atât pe mine, cât și pe jucători. Suntem gata să luptăm pe tot parcursul sezonului, asta trebuie să facem”, a declarat germanul, după primirea disticției.

Citește și: Câștigarea primăriei Capitalei îl face pe Ludovic Orban să-și calce pe orgoliu! Ce lideri PNL sunt bagați în sondaje

În decembrie, Liverpool a câștigat toate cele cinci meciuri din Premier League, cu Everton (5-2), Bournemouth (3-0), Watford (2-0), Leicester (4-0) și Wolves (1-0).

În total, Klopp a adunat șapte astfel de trofee în perioada petrecută la Liverpool, din octombrie 2015 și până în prezent. Patru dintre ele au fost obținute în acest sezon, în lunile august, septembrie, noiembrie și decembrie.

Premiul pentru cel mai bun jucător i-a aparținut tot unui reprezentant de la Liverpool, fundașul dreapta Trent Alexander-Arnold. El îl urmează pe coechipierul Sadio Mane, care a primit acest trofeu în noiembrie.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *