Stiri Ultima Ora!

Gelu Voican Voiculescu revoltat de desființarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989: ‘Nu înțeleg motivația acestui demers’

Directorul general al Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu, a declarat luni că nu înţelege motivaţia privind desfiinţarea acestei instituţii şi a adăugat că acest gest vine în continuarea unor acţiuni prin care “adevăraţii revoluţionari au fost nesocotiţi”, potrivit Agerpres.

“Am luat cunoştinţă cu surprindere de hotărârea luată astăzi de Guvernul Orban, cu privire la desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, nu înţelegem motivaţia demersului guvernamental. Acest gest vine în continuarea unor acţiuni prin care adevăraţii revoluţionari au fost nesocotiţi, dovadă că la şedinţa solemnă din 16 decembrie 2019, consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română, domnul Petre Roman nu a fost lăsat să-şi rostească discursul, deşi este unul din cei mai cunoscuţi revoluţionari”, se arată într-un comunicat de presă remis de Gelu Voican Voiculescu.

Potrivit acestuia, “deşi astăzi o parte a istoriei noastre contemporane a fost maculată”, Revoluţia Română din 1989 rămâne cel mai important moment al istoriei noastre recente.

“Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 va întreprinde demersurile legale pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei măsuri pe cât de arbitrară, pe atât de abuzivă”, mai spune acesta.

Citește și: Traian Băsescu, ATAC SPUMOS: ‘Dacă e o gaură neagră în Guvern, este Raluca Turcan

Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă prin care Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se desfiinţează.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului se va stabili destinaţia patrimoniului Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Executivul a motivat că “activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la înfiinţarea sa până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României”.

De asemenea, în ordonanţă se precizează că “încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556 din 7 decembrie 2004, instituţia a reprezentat o platformă politică, iar în pofida enunţării veniturilor proprii ca sursă de finanţare, încă de la început activitatea instituţiei a fost finanţată de la bugetul de stat aproape în totalitate”.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *