Stiri Ultima Ora!

EXCLUSIV: Deputat USR Diaspora – Conducerea județeană mi-a blocat activ și cu perseverență demersurile de a aduce în partid oameni noi

Deputatul USR Diaspora, Daniel Popescu, face public o scrisoare de protest impotriva conducerii USR Suceava, in care acesta reclama o serie de nereguli, iata mai jos documentul:

Cu mare dezamagire, rezultatul alegerilor interne de la începutul lunii octombrie de la USR Suceava a arătat faptul că nu voi putea reprezenta județul natal, Suceava și bucovinenii în legislatura 2020-2024. Poate suna dur ce voi spune, dar conducerea județeană a USR Suceava nu numai că nu m-a susținut în cei trei ani de activitate politică și parlamentară în județ, ci mi-au fost blocate activ și cu perseverență demersurile de a aduce în partid oameni noi, valoroși, curați, fără istoric și legături politice toxice.

În timpul activității din Parlament și al campaniilor am fost implicat, în primul rând sufletește. Regret că nu am fost lăsat în continuare să îmi folosesc cei aproape 4 ani de experiență politică în parlament și peste 12 de carieră profesională în străinătate. Timp de peste 10 ani am ajutat românii să se integreze profesional și academic în Marea Britanie. Acum mi-am dorit să îi ajut să rămână aici, acasă.

Voi reveni aici cu detalii și dovezi despre modul în care a acționat USR Suceava. Până una alta, le mulțumesc tuturor sucevenilor din țară și din străinătate pentru susținerea și colaborarea din ultimii 3 ani. Vreau să clarific acest lucru acum, pentru că am observat că am fost contactat de foarte multe persoane care au crezut că o să continui activitatea politică. Îmi pare rău că filiala județeană a fost acaparată de o mână de oportuniști, oameni lipsiți de valoare profesională și politică, inclusiv personaje cu rădăcini adânci în fostul partid comunist. Probabil ca sucevenii și-au dat seama de acest lucru și au sancționat în consecință USRPLUS la alegerile locale din septembrie, cand partidul nu a trecut pragul electoral.

Mi-am construit cu multe sacrificii o carieră profesională în străinătate prin forțele proprii. Dincolo de România, timp de 12 ani, am sperat și mi-am dorit să contribui activ la schimbarea în bine a județului natal și a țării.

Există oameni care au, în continuare, respect pentru principii și valori. Din păcate, mlaștina corupției, imposturii și a oportunismului este mare. Le transmit tinerilor care se angajează în politică să nu uite de ce sunt acolo și să lupte cu demnitate, cu mult curaj și de ce nu, să facă lucrurile mai bine decât le-am făcut eu!

Mă înclin în fața voastră, vă prețuiesc și vă mulțumesc pentru încrederea și suportul pe care mi l-ați acordat în acești ani!

Daniel Popescu

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *