Stiri Ultima Ora!

Devis Mangia, fostul antrenor al echipei Universitatea Craiova, a fost numit selecționer al Maltei

Devis Mangia, fostul antrenor al echipei Universitatea Craiova, a devenit, luni, selecționer al naționalei Maltei. El a semnat un contract valabil până la finalul anului 2023, anunță MEDIAFAX.

“Sunt foarte fericit că am ajuns la această înțelegere cu Federația din Malta. Proiectul care mi s-a prezentat este unul foarte ambițios și sunt încrezător că vom îmbunătăți semnificativ nivelul fotbalului maltez, cu multă muncă și dedicare colectivă”, a declarat Mangia, potrivit Times of Malta.

Citește și: Traian Băsescu, ATAC SPUMOS: ‘Dacă e o gaură neagră în Guvern, este Raluca Turcan‘ .

Malta, aflată pe locul 184 în clasamentul FIFA, a făcut parte din grupa F a preliminariilor pentru EURO 2020, terminând pe ultimul loc, cu trei puncte. România a trecut de maltezi atât în meciul din deplasare, scor 4-0, cât și în cel disputat pe teren propriu, 1-0.

Devis Mangia va fi prezentat oficial într-o conferință de presă care va avea loc în prima parte a lunii ianuarie.

Tehnicianul italian, în vârstă de 45 de ani, a pregătit echipa Universitatea Craiova în perioada mai 2017-aprilie 2019, el reușind să câștige Cupa României, în sezonul 2017/2018. Printre formațiile pregătite de Mangia se mai numără Palermo, naționala U21 a Italiei, Spezia, Bari și Ascoli.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *