Stiri Ultima Ora!

Dan Barna îi ajută pe maneliști să compună versuri pro-vaccinare: ‘Pe o inimă curată, s-ajute la sănătate’

În ultima vreme, odată ce au apărut temerile că ritmul vaccinări ar putea să scadă în următoarea perioadă, s-a pus tot mai des în discuţie ideea cooptării unor manelişti celebri în promovarea imunizării anti-Covid, idee sprijinită şi de Dan Barna, potrivit romaniatv.net.

Dan Barna, preşedintele USR, a fost întrebat joi ce părere are despre ideea implicării maneliştilor în campania de promovare a vaccinării, iar acesta nu numai că a declarat că ar fi de acord cu demersul, dar a dat şi un exemplu de strofă care ar putea fi folosită, luându-i pâinea de la gură lui Tzancă Uraganu.

Întrebat de reporteri ce idei ar avea pentru a se folosi de acest stil muzical pentru a convinge oamenii să se vaccineze, Dan Barna şi-a amintit de jurnalele de amintiri pe care le completa în şcoala generală.

„Vaccinarea nu se scrie

Pe o foaie de hârtie

Ci pe o inimă curată

Să ajute la sănătate”, a recitat Dan Barna.

Valeriu Gheorghiţă şi Dan Barna sunt de acord cu implicarea maneliştilor în campania de vaccinare

Susținerea campaniei de vaccinare de către maneliști ar putea fi benefică, a spus, marți, președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță. El consideră că exemplul dat de persoana vaccinată este extrem de important pentru comunitatea din care face parte.

„Este un aspect la care vă mărturisesc că m-am gândit. Cred că o persoană care poate să aducă un plus în ceea ce privește vaccinarea poate să își găsească locul în acest demers de comunicare și de activități pro-vaccinare”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță, conform Observatornews.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *