Stiri Ultima Ora!

Boris Johnson ar trebui să demisioneze dacă a încălcat regulile, apreciază şeful conservatorilor scoţieni

Şeful conservatorilor scoţieni, Douglas Ross, a apreciat duminica aceasta că premierul britanic Boris Johnson ar trebui “cu siguranţă” să demisioneze dacă ancheta privind finanţarea renovării apartamentului pe care Johnson îl ocupă în Downing Street concluzionează că şeful executivului de la Londra a încălcat codul de conduită ministerială, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Cu câteva zile înaintea alegerilor locale din 6 mai, şeful guvernului conservator este implicat în mai multe scandaluri jenante, într-o atmosferă de reglare de conturi cu fostul său consilier Dominic Cummings. Printre aceste scandaluri se numără şi cel privind renovarea apartamentului pe care Boris Johnson îl ocupă cu logodnica sa Carrie Symonds şi copilul lor în Downing Street, la nr. 11, o anchetă fiind deschisă pe această temă de către comisia electorală.

Citește și: BREAKING SURSE Începe PELERINAJUL în JUSTIȚIE pentru fostul ministru Bodog

Johnson, care a dat asigurări că a plătit facturile din propriul buzunar, este acuzat că a recurs la un împrumut nedeclarat din partea unui donator al Partidului Conservator.

“Cred că oamenii se aşteaptă la cele mai înalte standarde din partea acelora care ocupă cea mai înaltă funcţie în ţară, de aceea cred că oamenii sunt atenţi la anchetele aflate în prezent în desfăşurare şi aşteaptă răspunsuri”, a declarat la BBC şeful conservatorilor scoţieni.

Dacă până acum cota de popularitate a lui Boris Johnson părea puţin afectată de diversele scandaluri, sondajele de presă duminicale relevă o reducere a avantajului pe care conservatorii îl au în faţa laburiştilor.

În ceea ce-l priveşte, Boris Johnson a publicat duminică un editorial în cotidianul Mail on Sunday pentru a se lăuda cu acţiunea sa în domeniul luptei împotriva delincvenţei, îndeosebi în ceea ce priveşte flagelul furtului de câini în timpul pandemiei, şi pentru a-şi exprima încrederea în relansarea în viitorul apropiat a economiei britanice.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *