Stiri Ultima Ora!

Astra Giurgiu – Un fotbalist vorbește în presa elvețiană despre situația lui Ioan Niculae

Mijlocaşul elveţian al echipei Astra Giurgiu, Sebastien Wuthrich, a vorbit într-un interviu acordat presei din ţara lui despre situaţia de la club după condamnarea la închisoare a patronului Ioan Niculae, notează news.ro.

Wuthrich este îngrijorat de situaţia de la echipă, chiar dacă oficialii clubului i-au asigurat pe jucători că omul de afaceri va ieşi repede de la închisoare.

“Conducătorii ne spun să nu ne facem griji. Ei spun chiar că Niculae va fi eliberat din închisoare peste trei sau patru luni, că nu este prima dată. Poate că ne spun asta pentru ca lucrurile sportive să meargă mai bine şi Astra să prindă play-off-ul. Nu stiu. Este adevărat că, privind la televizor sau în ziare, chiar şi fără a înţelege totul, pare serios”, a declarat Wuthrich, pentru lematin.ch.

Sportivul de 30 de ani a spus că jucătorii Astrei sunt neplătiţii de mai multe luni.

“Două luni de întârziere a salariilor după primele două luni. Am acţionat la FIFA, care a cerut clubului să mă plătească, ceea ce au făcut. Acum este la fel. Din nou două luni de întârziere a salariilor, în ceea ce mă priveşte, patru luni pentru unii coechipieri. Ni s-a spus că fiica lui Niculae va face ceea ce este necesar, clubul are termen până la 4 martie să o rezolve”, a precizat el.

Sebastien Wuthrich a ajuns la Giurgiu la începutul lunii octombrie 2020, când a semnat un contract valabil doi ani cu Astra.

Mijlocaşul a mai evoluat, în carieră, la FC Sion, Neuchatel Xamax, St. Gallen, Aarau, Montpellier şi Servette Geneva.

Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al InterAgro, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare în dosarul în care este acuzat, între altele, că “a corupt” oameni de afaceri, funcţionari publici şi înalţi demnitari să promoveze o Hotărâre de Guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, acest lucru aducând InterAgro un beneficiu de 600 de milioane de euro. Niculae a fost încarcerat vineri.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *