Stiri Ultima Ora!

Antrenorul Astra Giurgiu, după meciul cu Dinamo: ‘Îi dedicăm victoria patronului Ioan Niculae’

Antrenorul Eugen Neagoe i-a dedicat victoria din meciul cu Dinamo patronului Ioan Niculae, condamnat la cinci ani de închisoare într-un nou dosar de corupţie.

“Am discutat cu băieţii dimineaţă, că am avut antrenament şi chiar am lucrat fazele fixe. Este important cum tratăm fazele fixe şi trebuie să le tratăm aşa cum le tratăm la antrenament. Valoarea jucătorilor ne permite acest lucru, sunt fericit că am reuşit să câştigăm jocul, în urma unei evoluţii bune din toate punctele de vedere. Băieţii au făcut un efort formidabil. Nu vreau să omit în această seară jucătorii care au intrat pe parcursul celor 90 de minute, iar cei care au intrat au avut o atitudine formidabilă. Mă bucur că am reuşit să câştigăm, cu atât mai mult cu cât adversarul nostru s-a numit Dinamo. Erau în faţa noastră cu un punct, acum am urcat noi trei locuri. E o poziţie care nu ne satisface, trebuia să fim mult mai în faţă, în primlele şase. S-a întâmplat să nu ajungem, problemele pe care le-am avut, inclusiv de efectiv, accidentări, terenurile grele, inclusiv cele de antrenament, ştiţi ce s-a întâmplat cu patronul nostru. Aş vrea să-i dedicăm victoria domnului Nicolae din tot sufletul. Suntem alături de dumnealui, dorim să revină cât mai repede aproape de echipă pentru că avem nevoie de susţinere. Îi mulţumim şi doamnei Niculae că a venit în această seară la hotel, am avut o discuţie cu dumneaei şi cu preşedintele Dani Coman şi cu Bogdan Mara, cu căpitanii de echipă. Doamna Niculae l-a mandatat pe Dani Coman, el va fi cel care va răspunde de tot ce înseamnă clubul Astra şi Dani trebuie să rezolve toate problemele pe care le avem. Avem promisiuni, sper să se rezolve în zilele următoare, pentru că jucătorii merită şi atunci putem să cerem şi noi mai mult de la ei”, a declarat Neagoe, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I, potrivit news.ro.

Citește și: Raed Arafat, critici dure la adresa lui Ion Cristoiu: ‘Răspândiți minciuni și narative false și veninoase, pentru că la vârsta dumneavoastră sigur nu vă veți schimba’

Astra Giurgiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Dinamo, în etapa a XXIV-a a Ligii I

Au marcat: V. Gheorghe ’36, Stahl ’41.

După acest succes, Astra a urcat de pe locul 13 pe 11, cu 28 de puncte. Dinamo coboară de pe locul 11 pe locul 12, cu 26 de puncte.

FCSB şi CFR Cluj conduc în clasament, cu câte 51 de puncte, iar CS Universitatea Craiova ocupă locul 3, cu 47 de puncte.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *