Stiri Ultima Ora!

Angajații din poliția penitenciară încep protestele. Care este lista revendicărilor

Organizațiile sindicale din Politia Penitenciara, reprezentând 85% din totalul personalului, au decis calendarul comun de proteste, care constă în mitinguri la sediile Ministerului justiției și ale penitenciarelor.

Citește și: Victor Ponta, despre dosarul Ioanei Băsescu: ‘Suntem penibili, sincer. Să o condamni pe fata lui Băsescu în 2021 pentru campania lui taică-său din 2009?’

Luni 22 februarie 2021, la sediul Ministerului justiției (interval orar 11,00-13,00) are loc un nou miting de protest care va fi urmat de pichetări organizate joi 25 februarie la Penitenciarele Aiud, Gherla și Miercurea Ciuc (interval orar 11,00-13,00).

„Declanșarea protestelor este provocată de lipsa de soluții dar mai ales de reacție a Ministrului justiției care a recepționat în mai multe rânduri, atât direct cat si in scris, problematica, fără a oferi niciun răspuns în termenul asumat”, transmit sindicatele.

Acțiunile se vor relua cu regularitate la interval de două săptămâni, cu modificarea locațiilor de protest, acestea urmând sa fie comunicate public, in timp util.

„Protestam pentru ca Poliția Penitenciară este:

  • Singura instituție din structura de apărare națională care nu acorda titlul de specialist de clasa prevăzut de lege.
  • Ultima instituție din structura de apărare națională ca procent de posturi ocupate raportat la posturile prevăzute in norme si in standarde.
  • Prima instituție din Romania care in 2021 poate scădea sub nivelul de 50% de posturi vacante fata de standardele in vigoare, in eventualitatea unui buget subdimensionat.
  • Prima instituție din Romania la numărul de ore suplimentare de munca prestate (peste un milion anual);.
  • Prima instituție din structura de apărare cu risc major de a nu reuși ocuparea in 2021 a posturilor aflate in proceduri de concurs din 2020, din lipsa de buget?
  • Prima instituție din Romania ca vechime a tehnicii din dotare (mijloace auto. armament, mijloace de comunicare, de imobilizare, de control etc).

Revendicări

  • Asigurarea fondurilor necesare pentru ocuparea, in cursul anului 2021, a unui nr. suplimentar de 2000 posturi fata de situația din luna ianuarie 2020.
  • Efectuarea modificărilor normative necesare în vederea acordării titlului de specialist de clasapentru polițiștii de penitenciare, similar polițiștilor.
  • Respectarea Legii nr 153/2017, respectiv a prevederilor referitoare la aplicarea (etapizata) a actului normativ, pentru anul 2021.
  • Indexarea pensiilor polițiștilor de penitenciare trecuți in rezerva, cel puțin cu valoarea inflației.
  • Acordarea suplimentului de risc COVID-19 pentru personalul implicat în activități generatoare de riscuri pe aceasta linie.
  • Punerea in aplicare a Deciziilor ICCJ nr 51/2019 privind plata corectă a salariului si respectiv nr 65/2020 privind plata corectă a orelor suplimentare.
  • Plata indemnizației de concediu cu sporuri, urmare a sentințelor civile existente precum si a modificărilor legislative intervenite.
  • Îmbunătățirea condițiilor de munca și a dotărilor prin aplicarea prevederilor convenite in Acordul colectiv la nivelul grupului de unități (alocarea bugetului necesar).

Pe întreaga durata a protestelor, mitingurile anunțate pot fi completate si cu alte acțiuni: excesul de zel in efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, acțiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau chiar blocarea activității.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *