Stiri Ultima Ora!

A murit în condiții misterioase rapperul găsit vinovat pentru moartea fiicei lui Whitney Houston

Rapperul Nick Gordon, găsit responsabil legal pentru moartea, în iulie 2015, la 22 de ani, a logodnicei sale, Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston și a lui Bobby Brown, a decedat la vârsta de 30 de ani, miercuri, potrivit Associated Press. Informaţia a fost confirmată de avocatul lui Gordon, Joe S. Habachy, care nu a oferit detalii despre circumstanţele decesului, scrie Mediafax.

În septembrie 2016, o instanța din statul american Georgia a decis că rapperul Nick Gordon este responsabil din punct de vedere legal de moartea logodnicei sale, Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston și Bobby Brown, care a murit în iulie 2015, la vârsta de 22 de ani, după ce a stat şase luni în comă indusă, fiind găsită în stare de inconştienţă într-o cadă de baie.

Reprezentanții lui Bobbi Kristina Brown l-au acuzat pe Gordon că a bătut-o pe tânără după ce aceasta ar fi luat un amestec de cocaină și alcool. Aceştia au susţinut că Gordon i-a dat lui Brown cocktail-ul toxic care i-a cauzat moartea.

Brown, singurul copil al regretatei cântărețe Whitney Houston și al cântărețului hip-hop și R&B Bobby Brown, a fost găsită fără semne vitale în cada de baie pe 31 ianuarie, 2015. Autorităţile nu au putut stabili cu exactitate cum a murit Bobbi Kristina Brown. Autopsia a arătat că în organismul acesteia se găseau urme de morfină, cocaină, alcool şi medicamente eliberabile pe reţetă, dar medicul legist nu a putut stabili dacă aceasta s-a sinucis, a fost ucisă sau dacă decesul a fost accidental. Lui Gordon i s-a impus să plătească despăgubiri de 36 de milioane de dolari moştenitorilor logodnicei.

Pe 11 februarie 2012, Whitney Houston a fost descoperită decedată la vârsta de 48 de ani într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

Whitney Houston l-a crescut pe Gordon, care era orfan, de la vârsta de 12 ani, după ce a divorţat de rapperul Bobby Brown, în 2007.

După moartea lui Houston, Gordon şi Bobbi Kristina au făcut public faptul că erau un cuplu.

Bobbi Kristina Brown era o cântăreaţă aspirantă şi a început să cânte alături de mama ei celebră încă din 1999, cu ocazia single-ului “My Love is Your Love”. În 2003, Bobbi Kristina şi mama ei au înregistrat un alt duet, “Little Drummer Boy”, pentru un album de Crăciun.

După moartea mamei sale, Bobbi Kristina a fost spitalizată de două ori, din cauza unor crize de anxietate.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanţe ilegale, după apariţiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului “The Houstons: On Our Own”, produs şi difuzat de televiziunea Lifetime, care a prezentat viaţa familiei Houston după decesul celebrei cântăreţe. În acelaşi an, Bobbi Kristina a avut o apariţie în calitate de invitat special în “For Better or Worse”, un serial TV despre viaţa cuplurilor căsătorite.

Vezi și: Decizie a PNL: Liberal exclus din partid după ce a participat la emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 .

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *