Sport

Marea nemulțumire a lui Max Verstappen după MP al Portugaliei

Plecat de pe locul al treilea în Grand Prix-ul Portugaliei de la Portimao, Max Verstappen s-a arătat nemulțumit de rezultat și circuit. Belgianul a terminat pe a doua treaptă a podiumului, în spatele rivalului Lewis Hamilton.

Deși a impresionat în precedentul Grand Prix, câștigând la Imola (Italia), Verstappen nu a reușit să repete prestația și a terminat în spatele lui Hamilton. Rezultatul îl menține pe belgian la 8 puncte de britanic, în clasamentul piloților.

După cursă, Max Verstappen s-a arătat iritat de condițiile de la Portimao, susținând că nu vrea să se mai întoarcă pe acest circuit.

„Întregul weekend nu mi-a plăcut din cauza circuitului de aici și a aderenței de pe acesta. Sper să nu ne mai întoarcem aici”, a declarat pilotul pentru Sky Sport, conform Daily Mail.

„Barcelona (n.r. următoarea etapă din campionat) are un circuit bun pentru o mașină de Formula 1 și cred că vom vedea mai multe din progresul echipelor de la începutul sezonului și până acum”, a punctat Vestappen.

Verstappen s-a amuzat și din cauza faptului că i-a fost anulat un punct primit pentru cel mai rapid tur de pistă din cauza faptului că a depășit limitele acesteia.

„Chiar așa? Asta e bună”, a fost remarca pilotului Red Bull Racing la auzul veștii de anulare a punctului.

MP al Portugaliei, Top 10:

1. Lewis Hamilton (Marea Britanie, Mercedes)
2. Max Verstappen (Olanda, Red Bull Racing)
3. Valtteri Bottas (Finlanda, Mercedes).
4. Sergio Perez (Mexic, Red Bull Racing)
5. Lando Norris (Marea Britanie, McLaren)
6. Charles Leclerc (Monaco, Ferrari)
7. Esteban Ocon (Franţa, Alpine)
8. Fernando Alonso (Spania, Alpine)
9. Daniel Ricciardo (Australia, McLaren)
10. Pierre Gasly (Franţa, AlphaTauri).

Etapa a patra, Marele Premiu al Spaniei, va avea loc în 9 mai, la Montmelo.

Învingătorii curselor de până acum:

Bahrain – Lewis Hamilton (Mercedes)
Emilia Romagna – Max Verstappen (RedBull)
Portimao – Lewis Hamilton (Mercedes).

Sursa: HotNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *