Sport

Liverpool își întărește apărarea – “Cormoranii” l-au transferat pe Ibrahima Konate de la RB Leipzig

​Liverpool a ajuns la un acord cu RB Leipzig pentru transferul fundaşului central Ibrahima Konate, 22 de ani, informează BBC.

Konate va semna un contract “pe termen lung” cu gruparea engleză, care va plăti suma de 35 de milioane de lire sterline (41 de milioane de euro) pentru acest transfer.

“Este un moment cu adevărat deosebit pentru mine şi familia mea”, a spus Konate, al cărui contract ca începe la 1 iulie.

El face parte din echipa Franţei pentru turneul final al Campionatul European Under 21, care începe luni.

Fundaşul, care şi-a început cariera în Franţa, la Sochaux, a avut 21 de prezenţe la RB Leipzig în acest sezon, echipa sa terminând campioantul pe locul al doilea.

“În acest moment, mă concentrez pe Campionatul European sub 21 de ani cu Franţa, dar după această competiţie ştiu că mă voi alătura uneia dintre cele mai bune echipe din lume şi asta îmi dă o senzaţie extraordinară”, a spus Konate.

Sosirea sa la Liverpool va contribui la consolidarea unei linii defensive care a suferit din cauza absenţelor pe termen lung ale fundaşilor centrali Virgil van Dijk, Joe Gomez şi Joel Matip în timpul sezonului recent încheiat, informează News.ro.

Sursa: HotNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *