Sport

Christoph Metzelder a recunoscut în instanță că a distribuit imagini cu caracter pedopornografic

Fostul internaţional german Christoph Metzelder a mărturisit, joi, în prima zi a procesului de la Dusseldorf, în care este judecat pentru într-un caz de pornografie infantilă, că a distribuit prin WhatsApp imagini cu caracter pedopornografic, relatează Le Figaro.

Metzelder, în vârstă de 40 de ani, a recunoscut că a transmis 18 fişiere cu imagini cu caracter pornografic cu copii şi adolescenţi. Pe telefonul său mobil s-au găsit, în timpul anchetei, aproximativ 297 de fişiere cu conţinut sexual în care protagonişti erau copii şi adolescenţi.

“Accept pedeapsa şi le cer iertare victimelor violenţelor sexuale. Voi trăi toată viaţa cu această vinovăţie”, a spus Metzelder.

Procesul ar urma să se desfăşoare până la începutul lunii mai.

Dacă va fi găsit vinovat, fostul sportiv va risca o pedeapsă de trei luni până la cinci ani de închisoare, precum şi o amendă. Mărturisirile sale din instanţă ar putea să-l ajute să primească o pedeapsă de închisoare cu suspendare.

Potrivit Daily Mail, fostul fotbalist este acuzat că în perioada 9 iulie – 1 septembrie 2019 a trimis zece imagini la o persoană, 16 imagini şi două filmuleţe la altă persoană şi o imagine la a treia persoană.

Metzelder urma cursuri de antrenor la Federaţia Germană de Fotbal (DFB) când ancheta a fost deschisă, în septembrie 2019.

Cotidianul Bild a susţinut atunci că prietena fostului jucător, cu pe care o avea o relaţie de un an, este cea care l-a denunţat după ce a primit de la el imagini cu pornografie infantilă.

Christoph Metzelder s-a retras din activitate în 2013, după ce a jucat la Borussia Dortmund, Real Madrid şi Schalke 04. La această ultimă echipă, el a fost coechipier cu Ciprian Marica, potrivit News.ro.

Metzelder a jucat de 47 de ori în naţionala Germaniei, fiind vicecampion mondial în 2002.

După retragere, el a condus o agenţie de publicitate şi a înfiinţat o fundaţie care susţine proiecte pentru copii şi tineri.

Sursa: HotNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *