Politic

Ministerul Mediului lansează o aplicaţie mobilă de monitorizare a calităţii aerului

04 Octombrie 2022, 15:05 (actualizat 04 Octombrie 2022, 20:56) Știrile TVR |

România are 162 de staţii de monitorizare a calităţii aerului. Până acum, datele înregistrate au fost prezentate doar pe siteul calitateaer.ro.

De acum înainte vor putea fi vizualizate şi pe un telefon inteligent: Ministerul Mediului a lansat aplicaţia CalitateAer care poate fi descărcată gratuit de oricine.

Prin accesarea aplicației puteți afla date legate de calitatea aerului în zona în care vă aflați, dar la fel de bine puteți verifica și date legate de calitatea aerului într-o altă zonă din România, acolo unde au fost instalate astfel de stații.

Fiecare stație de monitorizare a calității aerului are specificul ei, ala că veţi putea regăsi informații legate de particulele, concentrațiile de particule, de exemplu PM10, PM 2,5 sau dioxid de azot. La fiecare staţie apar şi recomandări pentru populaţie, statistici, dar şi un indice general despre calitatea aerului: de la excelent, la extrem de rău. În total sunt şase astfel de indici.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, ministrul Mediului: Acolo unde există depășiri, acolo se merge pe identificarea sursei în primul rând. Dacă este o sursă clandestină, industrială, groapă de gunoi, o sursă care poate fi identificată punctual se vor lua măsuri împotriva, conform legii, poluatorului.

Toate cifrele sunt disponibile rapid ministerului, autorităţilor locale şi cetăţenilor.

Robert Szep, secretar de stat în ministerul Mediului: Trimitem nişte recomandări în funcţie de calitatea globală a indicatorilor, trimitem avertizări sau pot să vadă avertizările în locurile vulnerabile, da, sunt asemenea avertizări. Le poate citi pe telefon în funcţie de staţie sau în zona în care este.

Pe hartă multe staţii apar ca fiind nefuncţionale. Reprezentanţii ministerului Mediului spun că acestea sunt în revizie sau în curs de conectare la reţeaua de energie electrică. Anul acesta Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului a fost extinsă.

Ceea ce arată aceasta aplicație este evoluția stadard a poluării în funcție de trafic, de direcția vântului, de emisii, temperatură și inversia termică. Pe indicatorul PM10, Bucureștiul este deja condamnat și aici Comsia și Ministerul așteaptă măsurile concrete din partea autorității publice locale pe un plan de imbunătățirea calității aerului, dar nu am văzut niciun plan, autoritațile publice locale trebuie să ia măsuri pentru reducerea poluării aerului și pentru îmbunătățirea calității aerului. În Brașov, Iași și Cluj analizele arată că s-a redus poluare. În cazul Brașovului, dacă s-a schimbat mare parte a flotei de autobuze cu cele electrice, apar și rezultatele pozitive, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *