Politic

Gabriela Firea îl laudă pe Marcel Ciolacu

Gabriela Firea a anunțat decizia pe care a luat-o cu privire la congresul PSD și dacă va candida la șefia partidului. De asemenea, primarul general al Capitalei a mai susținut că se așteaptă la o competiție ”inteligentă”. 

”Aș vrea să avem la finalul lui februarie un congres în care să arate că PSD s-a maturizat foarte mult, că a evoluat, că a decantat tot ceea ce a fost rău în această perioadă. Știți, se spune și pare un clișeu: am învățat din greșelile trecutului. Poate sună pretențios, dar să știți că este un adevăr pe fond. În momentul în care realizezi pe ce drumuri greșite ai mers, ce proiecte sau programe ai propus cetățenilor și ele nu aveau o anumită legătură, înseamnă că poate ai făcut mai mulți pași și ești în stare să treci la următorul nivel. Dacă nu treci la următoarea etapă vei pierde. Mi-aș dori să avem o competiție inteligentă și în proiecte. Să fie ceva strict legat de cetățean. Cam spre această idee se merge. Domnul Ciolacu a dovedit, cel puțin până în acest moment, că este un bun coleg, cunoaște foarte bine viața parlamentară, viața politică, este un bun organizator și consider că face o echipă bună împreună cu domnul secretar general Paul Stănescu. 

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *