Politic

ALDE începe războiul împotriva lui Ludovic Orban. Vrea dezbateri în Parlament pe legea bugetului şi un PNDL 3

“Aş fi dorit să avem în această perioadă dezbateri în Parlament pe legea bugetului. Este foarte clar că cea mai importantă lege pe care o pot adopta parlamentarii este cea legată de aprobarea bugetului, acolo avem posibilitatea, prin amendamente, discuţii în comisii, să reuşim să iasă un buget cât mai bun care să acopere necesităţile tuturor judeţelor, precum şi nevoile naţionale care ţin de sănătate, învăţământ, infrastructură. Am înţeles în acelaşi timp şi poziţia premierului care spune foarte clar că, ţinând cont de aritmetica parlamentară şi de majorităţile din comisii, ar fi foarte posibil să dureze foarte mult. Am înţeles foarte clar că este un buget destul de strâns şi rămân doar 12 procente pentru zona de investiţii, asta înseamnă un buget chinuit, fără prea mari speranţe de dezvoltare, avem promisiuni că din atragerea de fonduri europene vor reuşi să creeze investiţii noi. Mi-aş fi dorit să creăm un alt program de dezvoltare pentru unităţile administrativ-teritoriale, poate un PNDL 3 sau altă denumire, din păcate până în acest moment nu s-au găsit soluţii de finanţare”, a declarat Toma Petcu.

El spune că este necesară şi realizarea reţelelor de gaze şi modernizarea acestora din fonduri europene. 

“Pentru zona de infrastructură, în ceea ce priveşte judeţul nostru, am discutat cu domnul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, şi m-a asigurat că se păstrează finanţarea pentru refacerea podului de la Grădiştea. Aş vrea să fie finanţate studii de fezabilitate pentru asigurarea şenalului navigabil pe Dunăre, astfel încât să avem o navigabilitate pe toată perioada anului şi să fie realizate porturi noi în toate porturile importante de la Dunăre, astfel încât să putem revitaliza toată această activitate care pentru judeţul nostru este vitală. Şi în acest caz ministrul Transporturilor m-a asigurat că şi pentru ei Dunărea este o prioritate”, a completat Toma Petcu.

În ceea ce priveşte alegerile anticipate, deputatul crede că “nu se vor realiza” pentru că “e un moment destul de dificil în care Guvernul nu are toate pârghiile şi toată puterea” şi se vede foarte clar că în Parlament “jocurile sunt într-o dinamică mare” şi “colegii de la PNL s-ar putea să aibă surprize neplăcute chiar de la ei din partid faţă de aceste anticipate”.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *