Monden

Rusalii, solstițiul de vară și Sânzienele – Despre zâne, spirite malefice, focuri, ritualuri și astronomie

Zâne care plutesc prin aer și uneori sunt răutăcioase, iar alteori blânde, duhuri nocturne ale apelor și zeițe care apără câmpurile, dar care îi pedepsesc pe cei care nu le aduc ofranda. De aceste zile erau pe vremuri legate multe credințe populare în ființe supranaturale și o sumedenie de ritualuri erau gândite să îmbuneze aceste ființe. Mai jos puteți citi despre ritualuri legate de Rusalii și de solstițiul de vară, dar și despre tradiții legate de ziua de Sânziene și o comparație cu sărbătoarea suedeză Midsommar.

Informația pe scurt

  • Rusaliile sau ielele sunt reprezentări mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocoșilor. Pot fi văzute pe timp de noapte, plutind și fâlfâind prin aer, pe la fântâni, prin pomi, pe sub streșinile caselor și se pune că sunt însoțite de lăutari și uneori întind mese pe iarbă și cântă în cor.
  • Se credea că cei care ascultă cântecele ielelor sau le privesc jocul rămân fără grai sau le înțepenește mijlocul, o mână sau un picior. În unele zone nu se lucra nimic în casă în zilele de Rusalii.
  • Sânziana este în panteonul românesc o zeiță agrară protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate, identificată cu Diana și Iuno de la romani și cu Artemis și Hera de la greci. Se credea că Sânziana vindecă mai ales bolile copiilor și apără holdele de grindină, furtuni și vijelie. Există și o parte malefică însă: când i se nesocotește ziua stârnește vijelii, îmbolnăvește oamenii, aduce grindina peste culturi și ia mirosul florilor.
  • Ziua solstițiului de vară, când se credea că încetează cucul a cânta, era numită ”Amuțitul cucului”. Conform tradiției, el s-ar îneca în acestă zi cu un bob de orz și s-ar transforma șase luni în uliu.
  • Una dintre cele mai cunoscute sărbători europene legate de solstițiul de vară este Midsommar din Suedia. Oamenii aprind focuri pe dealuri și ridică un fel de stâlp în jurul căruia dansează. Sărbătorii de Midsommar i se atribuie forțe supranaturale, o noapte în care forțe benefice nedefinite își fac simțită prezența la modul subtil.
  • Solstițiul de vară marchează începutul verii astronomice. Denumirea de solstițiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia.
  • Slavii credeau într-o mulțime de ființe supranaturale și o parte dintre ele erau duhuri ale pădurii. ”Vila” se numeau zânele, un fel de spirite ale pădurii care de multe ori erau văzute ca fiind spirite pozitive, cu condiția ca oamenii să le lase ofrande

Iunie era a patra lună în calendarul roman, fiind dedicată lui Iuno , soția lui Jupiter și protectoarea femeilor măritate. Popular i se spune Cireșar, fiindcă în acestă lună se coc cireșele, primele fructe ale verii. Este luna solstițiul de vară, cu ziua cea mai lungă și este și timpul în care vegetația ajunge la maturitate. Iunie este o lună cu o vreme instabilă, o lună în care o vijelie puternică sau o grindină poate distruge culturile. Anul acesta în decurs de doar câteva zile sunt grupate câteva sărbători cu semnificații importante: Rusaliile (20 și 21 iunie), solstițiul de vară (21 iunie), Sânzienele (24 iunie).

Rusaliile

Rusaliile sau ielele sunt reprezentări mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocoșilor, între Paște și sărbătoarea de Rusalii. Li se spunea în multe feluri, în funcție de zonele țării: Șoimanele, Măiestrele, Cele Sfinte, Frumoasele, Fetele Câmpului, Dânsele sau Zânele.

Ielele sunt înfățișate ca fecioare îmbrăcate în alb și umblă numai în cete de 3-5-7 sau 9. Mitul spune că locuința lor s-ar afla în codrii întunecați unde omul nu a ajuns, sau prin văzduh, pe câmpii sau pe ape mari. ”Sunt spirite rebele ale morților care, după ce au părăsit mormintele la Joimari (joia din săptămâna Paștelui) și au petrecut Paștele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcașurile lor subpământene. Spre deosebire de strigoii care apar și provoacă necazuri oamenilor în timpul iernii, ielele populează peisajul mitic românesc doar pe timpul verii”, scrie Ion Ghinoiu în cartea ”Calendarul țăranului român”.

Pot fi văzute pe timp de noapte, plutind și fâlfâind prin aer, pe la fântâni, prin pomi, pe sub streșinile caselor și se pune că sunt însoțite de lăutari și uneori întind mese pa iarbă și cântă în cor, spuneau credințele populare.

”Dacă se întâmplă să fie văzute sau auzite de cineva, persoana respectivă nu trebuie să se miște sau să le vorbească. Ielele pedepsesc de obicei oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, dorm noaptea pe sub pomi sau sub Cerul liber, ies noaptea la fântână să aducă apă prin ridicarea lor, pe sus, în vârtejuri, prin pocire și sluțire”.

Gh F Ciaușanu scrie despre aceste ”zâne răutăcioase și năbădăioase” ”Zânele acestea sunt îmbrăcate în alb de sus până jos și se scaldă în izvoarele apelor, dar rătăcesc și prin umbroasele și tăcutele păduri. Ciobanii au de multe ori prilejul de a le întâlni. Se spune că unii din ei, mai chipeși, s-au dat în dragoste cu ele, iar alții le-au și putut păcăli”.

Iată ce scrie despre Rusalii, August Scriban în al său ”Dicționarul limbii românești” (1939)

Rusáliĭ f.pl. (dalm. vsl. bg. rusalia, rusalii, vsl. Rusalika, o sărbătoare a Slavilor păgîni, rus. rusalka, naiadă, driadă, zînă, din. latină. rosalia, sărbătoarea rozelor, de unde și neogreacă. rusália). Sărbătoarea pogorîrii Sfîntuluĭ Duh (la 50 de zile de la Paște), care ține două zile după calendar, ĭar la țară trei. (În Sîmbăta din aintea Rusaliilor se fac pe alocurea pomeni pentru morțĭ, ĭar Duminica se împart ramuri de nuc la biserică). Zîne de ape și de păduri care deslănțuiesc furtuni și răpesc copii

Iată câteva superstiții despre Rusalii din cartea scrisă acum un secol de Gh F Ciaușanu -Superstițiile Poporului Român
– De Rusalii nu este bine să te sui pe vârfurile dealurilor că te pocesc ielele
– Nu se lucrează nimic în casă și nici pe câmp ”căci Rusaliile astea sunt sfinte, te pocesc, te înnebunesc
– Cei care ascultă cântecele ielelor sau le privesc jocul rămân fără grai sau le înțepenește mijlocul, o mână sau un picior.
– Împotriva lor este usturoiul și pelinul care se poartă la brâu și la ureche. Uneori oamenii se frecau cu usturoi pe frunte sau pe barbă

Slavii credeau într-o mulțime de ființe supranaturale și o parte dintre ele erau duhuri ale pădurii. ”Vila” se numeau zânele, un fel de spirite ale pădurii care de multe ori erau văzute ca fiind spirite pozitive, cu condiția ca oamenii să le lase ofrande (cum ar fi o cunună de spice când se făcea secerișul). Tot pentru aceste ”vile” se lasă câteva fire de grâu netăiate pe câmp.

Rusalka este în mitologia slavă un spirit care trăiește în diverse lacuri și râuri și este și benefic, dar și periculos pentru oameni. Rusalki (la plural) erau uneori înfățișate ca niște sirene care ieșeau primăvara din apă pentru a transfera umiditate binevenită culturilor. Reprezentările lor ca fiind ”spirite necurate” au început să apară din secolul 19. Rusalka este și o operă cunoscută a compozitorului ceh Antonín Dvorak.

Interesant este că multe forme de reumatism sau maladii neuropsihice erau în gândirea populară legate de iele: expresii precum ”lovit de iele”, ”apucat de iele”.

Călușarii (foto Marian Buzarnescu, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Tot în credința populară, Ielele, sau Rusaliile se războiau cu Călușul: Practic, Jocul Călușarilor era un colind în care Călușul și anturajul său, Ceata Călușarilor redau prin dans, gesturi, acte ritualice și strigături, victoria lor repurtată în lupta cu Rusaliile. Acestea sunt adversare invizibile pentru restul lumii, însă vizibile doar pentru Călușarii care le sperie prin ciocnitul bețelor, zăngănitul armelor de luptă și zgomotul produs de lovitul pământului cu picioarele.

Credințe legate de solstițiul de vară

Solstițiile de iarnă și de vară marchează zilele cele mai scurte și cele mai lungi din an, inspirând ritualuri și manifestări de venerație în lumea întreagă. Solstițiul de iarnă simbolizează victoria luminii asupra întunericului, sfârșitul unui ciclu și începutul unui ciclu nou, marcat de lumină și dezvoltare. Solstițiul de vară simbolizează puterea Soarelui și frumusețea Pământului.

Foc mare în cinstea solstițiul de vară în nordul Europei (foto – Anna Jurkovska, Dreamstime.com)

Ziua solstițiului de vară, când se credea că încetează cucul a cânta era numită ”Amuțitul cucului”, scrie Ion Ghinoiu. ”Cântecul lui, orologiu pentru măsurarea timpului și sursă de inspirație melancolică în folclorul de dor și jale începe să fie auzit la Blagoveștenie (25 martie) sau Ziua Cucului și încetează brusc, trei luni mai târziu, la Sânziene (24 iunie). Conform tradiției, el s-ar îneca în acestă zi cu un bob de orz și s-ar transforma șase luni în uliu”. Cucul indică primăvara astronomică, iar pentru români, cucul simboliza, în funcție de unde cântă, cum cântă și pe ce stă, fie sănătatea, norocul sau căsătoria, dar uneori și moartea.

Perioada solstițiului de vară era prielnică și pentru culegerea unor plante de leac: pentru acestea exista un calendar tradițional riguros și anumite plante se culegeau doar noaptea (spre exemplu în noaptea de Sânziene.

Sânzienele

Sânziana este în panteonul românesc o zeiță agrară protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate, identificată cu Diana și Iuno de la romani și cu Artemis și Hera de la greci. În trecut sărbătoarea era numită și ”Sânzenie” sau ”Sânzâene”.

Se credea că în nopțile din preajma sărbătorii de sânziene se produce o liniște deplină în natură și că animalele fac sfat și capătă darul vorbirii.

”Ca zeiță la vârsta fecundității și maternității apare cu numele de Drăgaică în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei și cu numele de Sânziană în restul regiunilor. Se naște la 9 martie, la moartea Babei Dochia, crește miraculos până la Sânziene (24 iunie), când înflorește planta ce-i poartă numele (sânziana sau drăgaica). În ziua solstițiului de vară cântă și dansează împreună cu alaiul său nupțial format din zâne fecioare și fete frumoase, umblă peste câmpuri și păduri, plutește prin aer”
, scrie Ion Ghinoiu.

Despre florile de sânziană, unele albe, altele galbene, se credea că aduc noroc și prosperitate.

Cununi de flori (foto – David Tadevosian, Dreamstime.com)

În unele regiuni fetele erau îmbrăcate în mireasă și purtau cununi din flori de sânziană și se credea că Sânziana vindecă mai ales bolile copiilor și apără holdele de grindină, furtuni și vijelie. Există și o parte malefică însă: când i se nesocotește ziua stârnește vijelii, îmbolnăvește oamenii, aduce grindina peste culturi și ia mirosul florilor.

Cununa de Sânziene, uneori împletită și din spice de grâu, era purtată de o fecioară în ceremonialul care era numit Dansul Drăgaicei și simboliza zeița agrară. Cununa era agățată în locuri importante precum fereastra sau stâlpul porții si semnificația era să apere oamenii și animalele de ”stihiile” naturii.

Ion Ghinoiu mai scrie că în unele zone erau aprinse făclii în noaptea de Sânziene, ca semn al invincibilității Soarelui la solstițiul de vară. În acele sate flăcăii se adunau la începutul nopții, formau un cerc și, stând pe un deal din afara satului, descriau rotocoale în aer cu făcliile, învârtindu-le de la răsărit la apus, în timp ce strigă în cor ”Făcliaaaa măăăă”. Când făcliile sunt pe cale să se stingă, băieții le duc și le înfig în livezi. Simbolistica ține de bucuria oamenilor că lumina a învins întunericul și căldura a biruit frigul. Evident că un spectacol cu fum, miros puternic de rășină, strigăte și mișcări spectaculoase avea ca scop și alungarea spiritelor rele.

Tradiții de Sânziene redate de Gh F Ciuașanu

– În noaptea de Sânzâene se culeg cele mai multe și cele mai bune buruieni pentru a se da fetelor sterpe, ca să aibă copii.
– În Suedia și Islanda se scaldă lumea cu roua de la Sânzâene. În Rusia, pe alocuri, ierburile culese la Sânzâene se pun pe acoperișul caselor, staulelor, pentru a îndepărta duhurile necurate și rele.
– Românii cred că numai în noaptea de Sânzâene ariciul aduce la cuibul său iarba fiarelor (iarba miraculoasă despre care se crede că deschide orice lacăt sau încuietoare, numai cu o singură atingere cu ea).
– La germani se crede că în noaptea de Sânzâene umblă duhurile necurate și de aceea se pun mături la uși.
– La români se fac cununi de sulfină galbenă și se pun la ferestre, sau afară la poartă, ori se aruncă pe casă: fiecare cunună poartă numele unui membru din casă și care cunună cade de pe acoperiș, acel căruia îi este menită va muri în același an.
– Foile de nuc culese la Sânzâene, culele înainte de răsăritul soarelui, apără casa de trăsnet. Se mai crede că vrăjitorii n-au decât o singură zi pe an, și în acestă zi o oră singură în care pot să-și culeagp buruienile lor. Această zi este ajunul Sânzâenelor.

În credința populară românească se spune că Sânzienele vizitează pământenii o dată pe an, tocmai în noaptea cea mai scurtă a anului, în noaptea ce e cunoscută ca fiind plină de magie – Noaptea de Sânziene. Mihail Sadoveanu a dedicat un fragment acestei nopți în nuvela intitulată Noaptea de Sânziene: “La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintr-o dată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmasarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii.”

Midsommar

Una dintre cele mai cunoscute sărbători europene legate de solstițiul de vară este Midsommar, sărbătoare suedeză extrem de importantă în regatul nordic. ”Sărbătoarea suedeză de Midsommar este considerată ca fiind cea mai importantă sărbătoare a anului, împărțind primul loc cu Sărbătoarea de Crăciun (Julen). La fel ca în tradiția poporului român, Sărbătorii de Midsommar i se atribuie forțe supranaturale, o noapte în care forțe benefice nedefinite își fac simțită prezența la modul subtil”, scrie Carmen Ambervill Wiberg, într-un studiu comparativ legat de solstițiul de vară și de sărbătoarea românească a Sânzienelor și cea suedeză: Midsommar.

O componentă primordială și de nelipsit de la Sărbătoarea de Midsommar este stâlpul de Midsommar (Midsommarstången) în jurul căruia se dansează. Dansul se aseamănă cu hora românească în care participanții, ținându-se de mână, formează un cerc în jurul stâlpului de Midsommar. Conform istoricului Mai Fossenius ideea stâlpului de Midsommar a fost direct inspirată de o tradiție germană și preluată în tradiția Sărbătorii de la mijlocul verii, începând cu secolul al XIV-lea. Acest stâlp este de obicei confecționat din lemn conform tradiției și ar trebui să măsoare puțin peste 20 de metri. Odată cu trecerea timpului s-a scurtat și lungimea stâlpului de Midsommar, scrie Carmen Ambervill Wiberg.

Și la Midsommar există tradiții legate de foc: se aprind focuri pe dealuri.

”Se mai obișnuiește ca de Midsommar să se împrăștie frunze proaspete pe ogoare pentru ca rodul acestora să fie protejat de capriciile vremii și să fie recolta îmbelșugată. În noaptea cea mai lungă a anului se crede că întreaga lume vegetală capătă proprietăți benefice pentru sănătatea oamenilor. Proprietățile plantelor de leac își ating apogeul benefic și curativ. De asemenea există în tradiția populară credința că ființe de pe alte tărâmuri sunt foarte active în noaptea de Midsommar. Fetele ce doresc să-și afle ursitul, vor aduna nouă flori diferite, le vor pune sub pernă iar ursitul le va apărea în visul din această noapte de Midsommar”

Concluzia este că atât în tradiția românească, dar și în tradiția suedeză se găsesc diverse ritualuri legate de solstițiul de vară: adunatul florilor și împletirea coronițelor purtate pe creștet de fete, împodobirea caselor și a ogrăzilor cu ramuri înfrunzite, floarea de ferigă ce înflorește în noaptea cea mai lungă a anului, fetele nemăritate care, dorind să-și viseze ursitul, adună diverse flori pentru a le pune sub pernă pentru a-și visa ursitul ” …

De ce este important solstițiul de vară în astronomie

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice.

După cum este cunoscut, Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o miscare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor păstrează (în prima aproximație) o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .
Denumirea de solstițiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din același motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor “nopți albe”.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12′, și cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie. (sursă descriere Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, București)

Sursa: HotNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *