Monden

Cuplul “inseparabil” al Ucrainei s-a despărțit / Cei doi parteneri au stat legați cu cătușe 123 de zile pentru a-și salva relația

După 123 de zile în care au stat legați cu cătușe pentru a-și salva relația turbulentă, ucrainenii Alexandr Kudlai și Viktoria Pustovitova au renunțat la acestea și s-au despărțit, afirmând că experimentul a scos la iveală niște adevăruri inconfortabile, relatează Reuters.

Cei doi tineri din orașul Harkov din estul țării au decis să se încătușeze împreună de Ziua Îndrăgostiților, într-o ultima tentativă de a rupe ciclul de despărțiri și împăcări.

De-a lungul experimentului pe care l-au documentat pentru un număr tot mai mare de urmăritori de pe platformele social media, cei doi au făcut totul împreună, de la cumpărături la pauza de țigară, folosind pe rând baia.

Pustovitova, care inițial nu a fost încântată de ideea încătușării, a vărsat câteva lacrimi când a relatat despre ultima despărțire.

„Cred că va fi o lecție bună pentru noi și pentru alte cupluri din Ucraina și străinătate să nu repete ce am făcut noi”, a declarat aceasta pentru Reuters.

Pustovitova afirmă că i-a lipsit cel mai mult spațiul personal deși a simțit că prietenul ei nu i-a acordat suficientă atenție în timp ce erau legați împreună.

„Am stat împreună toată ziua, nu am primit deloc atenție de la Alexandr fiindcă eram constant împreună. Nu mi-a zis ‘Mi-e dor de tine’, deși mi-ar fi plăcut să aud asta”, a afirmat cosmeticiana în vârstă de 29 de ani.

Kudlai în schimb afirmă că nu îi pare rău că a recurs la măsura disperată pentru a salva relația și că folosirea cătușelor l-a ajutat să înțeleagă că nu se aseamănă ca mentalitate cu fosta sa prietenă.

„Nu suntem pe aceeași lungime de undă, suntem total diferiți”, a declarat vânzătorul de mașini în vârstă de 33 de ani.

Cuplul intenționează să vândă cătușele într-o licitație online și să doneze o parte din bani unor cauze caritabile.

Sursa: HotNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *