Meteo

PROGNOZA METEO de CRĂCIUN. La munte, Sărbătorile vor veni cu zăpadă

Luni, deși în scădere ușoară față de intervalul precedent, valorile termice vor continua să se situeze peste cele normale în această perioadă din an. În majoritatea zonelor cerul va avea înnorări persistente, va ploua pe arii extinse, iar local, în special în zona deluroasă din vestul țării se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 15…20 l/mp. În Oltenia și în Muntenia cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi locale.În cea mai mare parte a zonei montane, începând din orele serii, vor predomina ninsorile, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali se va depune strat de zăpadă local consistent. În special pe creste, vor fi rafale ale vântului de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar temporar vizibilitatea va fi redusă. Trecător, în partea a doua a intervalului, în Maramureș și izolat în Transilvania se vor semnala precipitații mixte. Intensificări ale vântului, în general cu viteze de 55…60 km/h, vor fi și în regiunile sud-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 15 grade, iar cele minime între 1 și 10 grade. Izolat va fi ceață.
Şi la Bucureşti, deși în scădere ușoară față de intervalul precedent, valorile termice se vor situa în continuare cu mult peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie, astfel că maxima va fi de 13…14 grade, iar minima de 3…4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei când va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări cu viteze de 30…40 km/h.Marţi, valorile de temperatură vor continua să se situeze peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a țării, mai persistente la munte, în nord-vest și în centru, iar ziua și în regiunile sud-estice. În zonele montane, în special ziua, va continua să ningă și să se depună strat de zăpadă, iar vântul va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă, în special în Munții Banatului și în Carpații Meridionali.În vestul, centrul și nordul teritoriului, pe arii relativ extinse vor fi precipitații moderate cantitativ, cu caracter temporar, sub formă de ploaie, iar în Maramureș, în Transilvania și trecător în Dealurile Crișanei și în nordul Moldovei vor fi și ninsori sau lapoviță. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș. În regiunile sudice ploile vor fi în general slabe și se vor semnala local. Intensificări locale ale vântului vor fi în special în prima parte a intervalului în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari – în general de 55…60 km/h – în sudul Olteniei și al Banatului și în Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 11 grade, iar cele minime între -1 și 5 grade.
La Bucureşti, marţi, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii decembrie. Cerul va avea înnorări și, mai ales la începutul zilei, vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 3…4 grade.Miercuri, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații pe arii extinse în regiunile intracarpatice și cu caracter local în restul teritoriului. Vor fi ploi, iar în Maramureș, Transilvania, Dealurile Crișanei, nordul Moldovei și izolat și trecător în zona subcarpatică a Olteniei și a Munteniei vor fi precipitații mixte. În cea mai mare parte a zonei montane, dar cu precădere în Carpații Meridionali, va mai ninge, iar pe creste vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 60…70 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada. În celelalte zone, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 11 grade, iar cele minime între -1 și 5 grade.La Bucureşti, miercuri, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.
Joi, în ţară, valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele specifice perioadei din an. Cerul va fi temporar noros și vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, iar în zona montană sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, unde pe creste temporar va viscoli sau spulbera zăpada, dar izolat și la cote mai reduse în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 9 grade, iar cele minime între -4 și 3 grade.La Bucureşti, joi, cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în continuare mai ridicată decât cea specifică perioadei din an, va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad.Sursa RomaniaTV.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *