Meteo

PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în primul weekend din 2020, la munte e iarnă în toată regula

Vineri, valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată în zonele de deal și de munte, precum și în regiunile sudice și estice, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul normelor climatologice. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, în special ale Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 70 km/h spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 10 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade, mai coborâte în depresiuni. Dimineața și noaptea va fi ceață asociată cu chiciură în interiorul arcului carpatic, pe arii restrânse persistentă și izolat în restul teritoriului.La Bucureşti, vineri, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 8 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade, mai scăzută în zona preorășenească. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Sâmbătă, în ţară, valorile termice diurne se vor situa în continuare peste cele caracteristice datei. Ziua cerul va fi variabil, dar după orele amiezii nebulozitatea se va extinde în regiunile vestice, nordice și centrale unde, pe arii restrânse, se vor semnala precipitații slabe, mixte. Noaptea vor fi înnorări și precipitații în aproape toată țara, ninsori la munte- unde se va depune un strat nou de zăpadă, mai ales ninsori în Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei, în timp ce în celelalte regiuni vor predomina ploile la început dar care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Pe suprafețe mici se va forma polei. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, cu rafale de peste 80 km/h viscolind ninsoarea, iar local și la cote mai reduse, cu viteze în general de 45…55 km/h și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 0 și 10 grade, iar cele minime între -4 și 3 grade. Dimineața, pe arii restrânse, va fi ceață.La Bucureşti, sâmbătă, valorile termice diurne se vor situa în continuare peste cele caracteristice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul nopții când trecător se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 0…1 grad. Dimineața vor fi condiții de ceață.Duminică, în ţară, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent. Cerul va avea înnorări, iar local și temporar se vor semnala precipitații slabe -sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în jumătatea de nord a țării și mixte în rest. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 90 km/h pe creste spulberând și viscolind zăpada, iar la cote mai reduse, în general între 45 și 55 km/h, în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 6 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
La Bucureşti, dumnică, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult noros, și îndeosebi în prima parte a intervalului se vor semnala precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade.Luni, în ţară, valorile termice vor continua să scadă. Cerul va fi variabil și doar cu totul izolat va ninge slab în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-estul teritoriului și la munte, mai ales la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 5 grade, iar cele minime în general între -13 și -3 grade.Luni, la Bucureşti, valorile termice vor continua să scadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă în jurul a -6 grade.
 Sursa RomaniaTV.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *