Externe

Stoltenberg, după întrevederea cu Ludovic Orban: Nu există niciun indiciu de ameninţare cu rachete balistice asupra teritoriului NATO

“În primul rând, Marea Neagră este de importanţă strategică pentru NATO. NATO şi-a sporit prezenţa în regiunea Mării Negre, pe uscat, pe mare şi în aer, cu patrule aeriene mai puternice, cu o mai mare prezenţă navală, cu forţe de uscat, mai ales cu prezenţă avansată şi brigada pe care o avem la Craiova. Evaluăm constant nevoia de a ne întări prezenţa şi mai mult”, a spus Stoltenberg, răspunzând unei întrebări despre necesitatea ca NATO să-şi revizuiască postura la Marea Neagră în actualul context geostrategic şi despre rolul scutului antirachetă de la Deveselu.

“Trebuie să ne aducem aminte că trei dintre statele membre sunt la Marea Neagră: România, Bulgaria şi Turcia şi avem doi parteneri apropiaţi, Ucraina şi Georgia, care sunt de asemenea la Marea Neagră. Lucrăm îndeaproape cu ei, îi ajutăm, facem antrenamente cu ei. Recent, am vizitat Ucraina, împreună cu întregul Consiliu Nord-Atlantic, ca să vedem cum putem să-i ajutăm să construiască o academie navală pentru a le întări capacitatea navală”, a adăugat el.

Stoltenberg a precizat că NATO are o capacitate de reacţie mai mare şi că derulează mai multe antrenamente şi exerciţii. “Deci regiunea Mării Negre este de mare importanţă pentru NATO şi trebuie să reamintim că ceea ce a pornit adaptarea, întărirea apărării colective a NATO pe care am văzut-o în ultimii ani, a fost anexarea ilegală a Crimeii în Marea Neagră”, a mai spus secretarul general al NATO.

“Când vine vorba de apărarea antibalistică în România, în situl Deveselu, bineînţeles că suntem vigilenţi, urmărim situaţia de aproape, dar nu există niciun motiv de a ne schimba nivelul de postură, pentru că nu există niciun indiciu de ameninţare cu rachete balistice asupra teritoriului NATO. Dar rămânem vigilenţi, iar radarele şi situl de la Deveselu ne dau informaţii importante şi urmărim situaţia îndeaproape”, a subliniat Stoltenberg.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *