Externe

Românul care s-a întors din „iadul” Australiei. „E doar primul continent unde viaţa, aşa cum o ştiam, va lua sfârşit”

Gabriel Păun, directorul Agent Green şi Animals International pentru Europa, a petrecut o perioadă, în decembrie 2019, în zonele din Australia afectate de incendii.

„M-am întrebat uneori cum este în iad. Credeam că am văzut tot în 20 de ani de activism, dar iadul l-am găsit în Australia. Ţara arde de 4 luni, o durată fără precedent, pe o suprafaţă care a depăşit deja de 6 ori incendiile din Amazonia de anul trecut. Cel puţin, jumătate de milliard de mamifere, păsări şi reptile au fost deja afectate. Colegii din linia întâi în lupta pentru salvarea animalelor îmi spun că 95% dintre animalele salvate trebuie eutanasiate deoarece sunt în stare prea gravă. Au fost eutanasiate chiar şi 18.000 de vaci şi oi. Ard atât tufişurile cât şi pădurile cu arbori gigantici.

Citiți și: Australia arde în continuare. Un urs koala afectat de temperaturile extrem de ridicate a băut apă din sticla unui pompier – VIDEO viral

Clima s-a încălzit atât de mult încât şi viaţa marină este pe moarte. Marea barieră de corali australiană a murit aproape complet deja. Oraşe întregi au rămas fără apă. S-a făcut un nor de fum mai mare decât Europa, iar dacă particulele de culoare închisă se vor depune pe gheţarii din Antarctica atunci aceasta se va topi în ritm accelerat, ducând la amplificarea exponenţială a efectelor schimbărilor climatice”, arată activistul român.

Sursa: adevarul.ro

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *