Economic

Cum poţi să faci sute de mii de euro pe an din cereale cu lapte

Te-ai gândit vreodată să faci bani din cereale cu lapte? Lucian Bădilă este unul dintre patronii singurului cereal bar din România. Conceptul a fost gândit în urmă cu doi ani, iar o singură locaţie a generat în 2019 venituri de aproximativ 200.000 de euro. Lucian este optimist, deşi criza COVID-19 a afectat multe afaceri.

El spune că vânzările sunt cu 60% mai mici acum, dar business-ul se va extinde în regim de franciză. O franciză a fost deja contractată pe timpul stării de urgenţă, în Craiova, iar cafeneaua va fi deschisă luna viitoare. Până la sfârşitul anului vor fi cinci locaţii noi.

„Anul trecut, am închis cu aproape 200.000 de euro, cu o singură locaţie. Cu siguranţă vom atinge targetul propus, de cinci locaţii, anul acesta. Anul viitor ne mai propunem încă cinci locaţii şi, cum spuneam mai devreme, să ieşim pe piaţa străină cu conceptul”, şi-a detaliat planurile patronul cafenelei Cereal Crunch. 

Pentru 2020, acesta estimează o cifră de afaceri de circa 200.000 de euro. 

„Cu siguranţă nu o să ajungem la 350.000, cum ne-am propus iniţial, dar la nivel de grup, incluzând locaţiile în franciză, probabil vom ajunge la 200-250.000”, a mai declarat el. 

Autor: Ana Maria Abăluţă

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Sursa Mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *