Stiri Ultima Ora!

VIDEO Dan Barna nu vrea eliminarea pensiilor speciale, ci cere MAJORAREA vârstei de pensionare: ‘În 8-10 ani, sistemul de pensii actual va intra în colaps’

Vicepremierul Dan Barna a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că într-o perioadă de 8-10 ani, actualul sistem de pensii va intra în colaps, de aceea sistemul trebuie regândit. Barna le-a pus gând rău românilor. În loc să elimine pensiile speciale, el cere majorarea vârstei de pensionare.

“Nu putem să evităm la nesfârşit discuţia despre sistemul de pensii pentru că e foarte clar, în 8-10 ani sistemul de pensii actual, aşa cum e gândit acum, nu va mai funcţiona, va intra în colaps şi asta pentru că avem generaţii foarte numeroase care vor ieşi la pensie în perioada următoare, generaţiile numite decreţei în limbajul comun. În momentul în care aceste generaţii ies la pensie, generaţiile care vin in urmă sunt, numeric vorbind, ca o piramidă cu vârful în sus, ceea ce înseamnă că vor fi din ce în ce mai puţine persoane active ca forţă de muncă pe piaţa muncii, iar numărul de pensionari va fi mult prea mare şi atunci sistemul actual, aşa cum e acum, nu mai funcţionează. (…) Nu există vreo decizie luată acum nici în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, dar sunt linii de discuţie care există şi vom continua să le avem, vom veni cu o propunere. E un angajament în acest PNRR de realizare a unei noi legi a pensii”, a spus Barna într-o declaraţie de presă.

El a reamintit că anul acesta nu vor exista creşteri de pensii şi de salarii în sistemul public, dar creşterea economică înregistrată “creează spaţiu bugetar” pentru perioada următoare, scrie agerpres.ro.

“Avem o creştere economică remarcabilă, record, aş putea să spun, şi asta e un lucru foarte bun. E un mesaj care creează spaţiu bugetar pentru perioada următoare. Deocamdată anul acesta nu vorbim de creşteri nici în zona de pensii, nici în zona de salarii. Vom vedea de anul viitor, în funcţia de performanţa economică”, a afirmat vicepremierul.

Vicepremierul Dan Barna a vizitat centrul de vaccinare anti-COVID de tip drive thru amenajat în parcarea unui centru comercial de lângă Ploieşti.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *