Stiri Ultima Ora!

Vacanțele de lux au apus! Pandemia a redus numărul de turişti români din Seychelles

Pandemia a redus numărul de turişti români din Seychelles la mai puţin de o treime: doar 769 de vizitatori în 2020. Momentan, această ţară din Oceanul Indian are graniţele închise pentru majoritatea turiştilor.

În 2020, an marcat de pandemie, doar 769 de români au vizitat Seychelles, un stat african din Oceanul Indian. Această ţară este cunoscută drept o destinaţie exotică, de lux, similară cu Maldive, Bora Bora sau Mauritius.

În ceea ce priveşte preţurile, o vacanţă în Seychelles poate ajunge să coste mai mult decât una în Maldive, aceasta din urmă fiind însă mult mai populară, mai ales în rândul românilor, dar nu numai, potrivit ZF.

Șefa barourilor europene atenționează România să nu încalce independența avocaților

Este interesant de observat o evoluţie a numărului de turişti români care au ajuns în Seychelles, maximul fiind atins în 2019, când 2.607 vizitatori locali au trecut graniţele acestei ţări pe cale aeriană sau maritimă. Astfel, în pandemie cifrele au scăzut la mai puţin de o treime, cel mai redus nivel de după 2014. Acum două decenii însă numărul era de ordinul zecilor, crescând apoi treptat odată cu apetitul românilor pentru călătorii şi cu puterea de cumpărare.

Încă din primăvară autorităţile micuţului stat din Oceanul Indian au închis graniţele pentru vizitatorii străini. În toamnă au fost schimbate condiţiile de intrare şi de atunci sunt primiţi doar cei care vin din ţările cu risc mic şi mediu, iar România nu se numără printre ele. Excepţie fac persoanele vaccinate, care pot merge.

Spre comparaţie, în Maldive românii pot merge cu un test Covid negativ, motiv pentru care de la începutul anului sunt câteva mii de persoane care au vizitat acest arhipelag. Mai mult, s-au organizat curse charter (zboruri directe) către această destinaţie, pe când pentru Seychelles nu există.

Seychelles nu este printre cele mai populare ţări pentru românii care aleg Bali, Thailanda, Maldive sau Republica Dominicană când vor o vacanţa exotică. După cifrele pe 2019 şi 2020, România este pe locul 15-16 în Europa în ceea ce priveşte numărul de turişti trimişi. În total, în anul de dinaintea pandemiei au fost 265.000 de vizitatori de pe Bătrânul Sontinent în Seychelles, dintre care doar 1% din România. Ponderea s-a menţinut şi în 2020.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *