Stiri Ultima Ora!

USR și-a pierdut răbdarea – scrisoare către Ludovic Orban privind Roșia Montană: ‘Suntem dezamăgiţi să vedem ezitarea de a vă îndeplini promisiunile’

Uniunea Salvaţi România îi cere prim-ministrului Ludovic Orban, printr-o scrisoare deschisă, trimiterea de urgenţă a scrisorii către UNESCO prin care România solicită rediscutarea dosarului Roşia Montană în sesiunea din această vară.

“Vă scriem aceste rânduri pentru a vă atrage atenţia asupra urgenţei dosarului Roşia Montană. Dacă până la 1 februarie Guvernul PNL nu va cere UNESCO rediscutarea dosarului Roşia Montană în următoarea sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, aceasta va duce la expirarea raportului întocmit de experţii internaţionali ICOMOS. Acesta expiră în martie 2021, iar reuniunile Comitetului Patrimoniului Mondial au loc o dată pe an, vara în iunie – iulie”, se arată în scrisoarea adresată prim-ministrului Ludovic Orban, postată pe pagina de Facebook a USR.

Citește și: Avertizare METEO de ULTIMĂ ORĂ – Sunt vizate 27 de județe din România

Conform USR, raportul întocmit de către experţii internaţionali ICOMOS recomandă includerea de urgenţă a sitului în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, iar “expirarea lui va însemna reluarea întregului proces de la zero şi pierderea ocaziei de a tranşa o dată pentru totdeauna soarta Roşiei Montane” în cadrul reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO.

Curtea de Conturi sparge buboiul de la TVR: Doinea Gradea intră în colimatorul procurorilor

Uniunea Salvaţi România reaminteşte că reluarea procesului de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO figurează în pactul încheiat între PNL şi USR pentru învestirea Guvernului, precum şi în programul de guvernare.

“Vă reamintim, de asemenea, că România a avut şi în 2018 şansa salvării acestui sit, însă PSD a zdrobit atunci speranţele noastre. Spre ruşinea României şi în faţa delegaţilor UNESCO ai statelor din întreaga lume aflaţi la reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial de la Manama, Bahrein, în iulie 2018, trimisul Guvernului PSD a cerut oprirea procesului de includere în patrimoniul mondial chiar înainte de un vot care ar fi realizat acest lucru. Pentru justificarea acestui act de sabotaj, Guvernul PSD a invocat procesul de arbitraj între România şi compania Gabriel Resources de la ICSID. Acesta este însă un motiv neîntemeiat şi o manipulare grosolană, căci procesul priveşte faptele din trecut, iar includerea sitului în patrimoniul mondial nu poate afecta şansele României în proces”, arată sursa citată.

USR adaugă că includerea Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial al Umanităţii ar arăta “fără echivoc valoarea supremă a acestui sit, recunoscută internaţional, mai presus de orice rea-voinţă de tergiversare dirijată” împotriva unei companii miniere sau a alteia.

“Suntem dezamăgiţi să vedem ezitarea de a vă îndeplini promisiunile pe care le-aţi oferit înainte de a fi învestit. Mai rău decât atât, vedem că folosiţi aceeaşi scuză precum Guvernul PSD din acel moment. Noi am votat învestirea unui nou guvern în speranţa unei schimbări reale a modului în care este condusă România, nu pentru a ne vedea speranţele salvării patrimoniului nostru zdrobite a doua oară de un guvern de altă culoare”, i-au transmis reprezentanţii USR premierului.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *