Stiri Ultima Ora!

Scene de groază la Craiova: Femeie luată de pe stradă şi forţată să intre într-un autoturism, salvată de un poliţist şi un jandarm

O femeie care a fost luată de pe o stradă din Craiova de doi bărbaţi şi forţată să urce într-un autoturism a fost salvată de un poliţist şi un jandarm care se aflau în apropiere, alertaţi de strigătele femeii. Ei au reuşit să o scoată pe aceasta pe geam, deşi şoferul încerca să plece cu maşina, anunță news.ro.

“Clipe de groază pentru o femeie, astăzi, pe o stradă din Craiova, după ce în dreptul ei s-a oprit un autoturism înmatriculat în Germania, cu geamuri fumurii, din care au ieşit doi bărbaţi care au luat-o pe sus şi prin exercitarea de forţă au aruncat-o pe bancheta din spate. Ţipetele şi răcnetele de disperare ale femeii au fost însă auzite de patrula de ordine publică, formată din colegul nostru, Mihai, din cadrul Secţiei 5 Poliţie şi jandarmul Gabriel, care se aflau pe o stradă adiacentă. Colegii noştri s-au deplasat ghidaţi de strigăte şi au ajuns în dreptul autoturismului cu pricina”, arată reprezentanţii Sindicatului Europol, luni seară, într-o postare pe Facebook.

Ei afirmă că şoferul a încercat să demareze, însă poliţistul şi jandarmul au reuşit să o scoată pe femeie din autoturism prin geamul portierei din spate, care era deschis.

“După ce s-au asigurat că femeia se află în siguranţă, colegii au reuşit să îi extragă din autoturism şi pe cei doi suspecţi, pe care i-au imobilizat, cu faţa la pământ, prin aplicarea cătuşelor. Doar şansa a făcut ca patrula mixtă să fie în preajmă şi să audă strigătele femeii. În celălalt scenariu, la ora aceasta puteam fi în situaţia unei răpiri cu consecinţe neştiute pentru femeie. Îi felicităm pe această cale pe cei doi colegi şi le spunem că suntem mândri de acţiunea lor”, adaugă reprezentanţii Europol.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *