Stiri Ultima Ora!

Primarul de opoziţie din Istanbul intră sub lupă – A fost dat în judecată de autorităţile electorale

Primarul metropolei Istanbul, Ekrem Imamoglu, se confruntă cu proceduri judiciare pentru declaraţiile pe care le-a făcut în legătură cu alegerile municipale din 2019, transmite dpa, citată de  Agerpres.

Imamoglu, membru al principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), este acuzat că a insultat public membri ai autorităţii electorale din Turcia, a informat vineri agenţia de ştiri Anadolu.
Procuratura solicită o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, potrivit rechizitoriului.

Imamoglu a negat acuzaţiile într-o anchetă anterioară. El nu a menţionat anumite persoane, dar a adus “critici politice puternice”, a spus el, potrivit sursei citate.

Primarul Istanbulului i-a făcut “proşti” pe cei responsabili de anularea alegerilor pentru primărie din martie 2019, potrivit ziarului pro-guvernamental Sabah.

Declaraţiile au fost făcute la o conferinţă de presă din noiembrie 2019, potrivit Anadolu.

Citește și: Discuțiile INDISCRETE despre cererile unui șef de SERVICIU `DISCRET` …

Imamoglu a câştigat strâns alegerile pentru primărie împotriva fostului prim-ministru Binali Yildirim din partea formaţiunii politice de guvernământ Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).

Cu toate acestea, comisia electorală a anulat rezultatele la cererea AKP. În iunie au avut loc alte alegeri, pe care Imamoglu le-a câştigat din nou.

Imamoglu este văzut ca un posibil contracandidat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la alegerile programate pentru 2023.

Avocaţii preşedintelui Erdogan au intentat, de asemenea, un proces împotriva unei lidere populare a CHP din Istanbul, Canan Kaftancioglu, sub acuzaţia că l-ar fi insultat pe şeful statului.

Erdogan a dat-o în judecată pe Canan Kaftancioglu solicitând 58.373 de dolari drept despăgubire pentru că l-a jignit la o conferinţă de presă din ianuarie, în timpul protestelor de la universitatea Bogazici.

Aceasta s-a referit la Recep Tayyip Erdogan ca la “persoana care ocupă scaunul prezidenţial”. Inculparea nu a fost încă acceptată.

Studenţii de la prestigioasa universitate Bogazici protestează de la începutul anului împotriva numirii unui rector de către Erdogan şi solicită ocuparea postului prin concurs.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *