Stiri Ultima Ora!

Premierul Florin Cîţu: AUR şi PSD în sfârşit recunosc public că sunt împreună şi vor să dea jos un guvern performant

Premierul Florin Cîţu afirmă că nu se teme de moţiunea de cenzură depusă de PSD şi AUR. El susţine că prin depunerea acestei moţiuni “AUR şi PSD în sfârşit recunosc public că sunt împreună şi vor să dea jos un guvern performant”.

Întrebat luni seară, la Digi 24, dacă se teme de moţiunea de cenzură, primul ministru a răspuns negativ.

“Nu, pentru că nu sunt voturi, dar moţiunea de cenzură arată altceva, arată un lucru important, ceea ce am spus de la început: cine se aseamănă se adună. AUR şi PSD în sfârşit recunosc public că sunt împreună şi vor să dea jos un guvern performant. Nu au niciun motiv să depună moţiune de cenzură, doar un motiv de a arăta public că sunt împreună, AUR şi PSD, ceea ce pentru români acum este foarte clar unde este PSD-ul: lângă AUR”, a afirmat Florin Cîţu.

Întrebat dacă exclude complet varianta ca parlamentari din coaliţia de guvernare să voteze moţiunea, primul ministru a răspuns: “Acest risc nu există”.

PSD a anunţat că va depune moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîţu în 14 iunie, scrie News.ro.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că Guvernul Cîţu trebuie să pece, însă voturile PSD şi ale formaţiunii nu sunt suficiente pentru ca moţiunea de cenzură anunţată de social-democraţi să treacă, motiv pentru care este necesar şi sprijinul altor parlamentari, declară pentru News.ro liderul formaţiunii, George Simion, subliniind însă că AUR nu agreează jocuri de imagine fără rezultat cum încearcă să facă PSD.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *