Stiri Ultima Ora!

Pr. Benoni Ambăruș, consacrat episcop la Roma, vorbește despre întâlnirea cu papa Francisc

Preotul de origine română Benoni Ambăruș, născut la Somușca (Bacău), a fost consacrat episcop duminică, 2 mai 2021, în catedrala Romei, bazilica ”San Giovanni in Laterano”. Sfânta Liturghie a început la ora 17.30 și a fost prezidată de cardinalul vicar Angelo De Donatis, ceilalți doi episcopi consacratori fiind cardinalul Enrico Feroci, fost director al asociației Caritas Roma, și arhiepiscopul mitropolit de București, mons. Aurel Percă. La Sfânta Liturghie au luat parte, de asemenea, mai mulți reprezentanți ai oaspeților care frecventează centrele asociației Caritas din Roma și care l-au cunoscut personal în decursul anilor pe pr. Ambăruș, potrivit vaticannews.va.

Încadrat în dieceza Romei din 2007, a fost numit episcop auxiliar la Roma în 20 martie 2021 de papa Francisc, care i-a încredințat delegarea pentru activitățile caritabile ale Bisericii: pastorația migranților, în special a populației rom și sinti, și Centrul misionar diecezan.

Născut în 1974 la Somușca (Bacău), viitorul episcop auxiliar pentru dieceza papei este directorul asociației Caritas din Roma din 2018. A început formarea preoțească la Iași, iar din 1996, la Roma, unde are o licență în teologie dogmatică. Hirotonit preot la Iași în anul 2000, a revenit la Roma unde a fost cooptat în echipa de formatori de la Seminarul Mare. Vicar parohial în diverse comunități, din 2012 a fost numit paroh al comunității ”Sfinții Elisabeta și Zaharia” din cartierul Valle Muricana, unde papa Francisc a efectuat prima sa vizită pastorală, pe 26 mai 2013.

Cu câteva zile înainte de consacrarea sa episcopală, pr. Ambăruș a acordat un amplu interviu în care vorbește, printre altele, despre impactul pe care l-a avut asupra sa știrea numirii episcopale, despre semnificația pastorației spirituale în rândul celor săraci dintr-o metropolă ca Roma, dar și despre atenția religioasă acordată populației rom și sinti. Ziua consacrării sale episcopale coincide cu sărbătoarea Învierii Domnului pentru creștinii care urmează calendarul iulian, drept care noul episcop auxiliar adresează un călduros salut pascal, nu înainte de a ne mărturisi cum a decurs cea mai recentă întâlnire personală cu papa Francisc.

Ați fost numit episcop auxiliar în dieceza papei. Cum ați primit această veste?

A fost o veste ca un fulger, în sensul că niciodată nu a fost un element calculat. Mi-am dat seama că de la vârsta de 15 ani, când am intrat în Seminarul din Iași, până acum câteva zile, tot timpul meu, toate lecturile mele teologice, spirituale, pastorale, toate experiențele pastorale le făceam ca preot. Ca seminarist mă gândeam: Eu voi face așa sau nu voi face așa ca preot. Toată formarea și toată experiența a fost axată pe preoție. Ajungând această veste ca un fulger, neașteptat – eram în cadrul Oficiului Pastoral al Caritas – singurul lucru care mi-a rămas în suflet e acesta: Da, acum eu unde mă duc, ce fac, cum fac? M-am simțit într-un fel ca văduva din Evanghelie care pune bănuții pe care îi are, pentru că nu are altceva. Am capitulat, într-un fel, în fața Domnului după câteva zile de, cum să-i spun, de mare încercare spirituală.

În actualul context al pandemiei, papa Francisc vă încredințează o delegare pentru activitatea caritabilă. Cum a modificat pandemia activitatea bisericească din domeniul carității și, eventual, răspunsul celor care, într-un fel, așteaptă o mână de ajutor din partea Bisericii în aceste greutăți?

Înainte să ajungă pandemia, toți eram concentrați să vedem ce putem face în serviciul săracilor și al familiilor, cum să răspundem la dificultățile tuturor din acest oraș, care sunt destul de mari. Ca să dau doar un exemplu, cam zece mii de persoane din Roma sunt fără casă, trăiesc pe străzi, prin parcuri, prin subterane, prin clădiri ocupate și așa mai departe. Mergeam într-un fel fiecare pe cont propriu. Odată cu pandemia a crescut extrem de mult solicitarea, pentru că foarte multe persoane au ajuns în situații destul de grele, iar acest lucru ne-a constrâns pe toți – realitățile ecleziale, ale diecezei, ale instituțiilor religioase, asociațiile de creștini laici, precum și ale instituțiilor publice – ne-a făcut să colaborăm în mod mai strâns, deci ne-a constrâns. După aceea, am descoperit că, de fapt, această constrângere este un dar al lui Dumnezeu. Cu atât mai mult, această numire de episcop auxiliar pentru a coordona activitățile de caritate din Roma este semnificativă. În afară de cele mai mari realități ecleziale, precum Sant’Egidio, Centro Astalli, Scalabrinienii, Papa Ioan al XXIII-lea și așa mai departe, sunt sute de mici realități ecleziale care desfășoară activități de caritate. Mai sunt, de asemenea, sute de congregații religioase care au activități de caritate. Deci, o delegare primită de la Sfântul Părinte este de a încerca punerea împreună a acestor realități. A doua delegare este raportată la Oficiul Migrantes. La Roma sunt 150 de comunități creștine străine care celebrează pe cont propriu, au capelanii lor și sacramentele inițierii creștine. Delegarea include faptul că aceste comunități ar trebui ajutate și însoțite pentru a le pune pe un făgaș diecezan, pentru a fi împreună, pentru a se integra în respectivele comunități locale italiene. Apoi, mai este pastorala romilor și Oficiul Misionar. Mi se pare, din câte reușesc să înțeleg încetul cu încetul, că este vorba de o cerere a Sfântului Părinte de a crea o comunitate diecezană mai strânsă, mai în comuniune și mai în colaborare.

Este ceva nou, pastorația romilor și sinti, pentru Sfinția Voastră?

Nu, în toți acești ani am avut de a face cu această realitate. Când eram vicar, dar și ca seminarist, mergeam cu Surorile Maicii Tereza [de Calcutta], am fost într-un an într-o tabără de romi. După aceea, ca vicar, mergeam mereu în taberele romilor, am făcut mai multe școli de voluntariat cu ajutorul școlilor și liceelor din Roma cât privește cultura, muzica și obiceiurile romilor. Am avut de a face destul de mult, dar și în Caritas avem mereu de a face. Faptul că se pune accentul în mod particular pe acest lucru spune că realitatea romilor din Roma și nu numai, este, de fapt, o dramă și o palmă pentru demnitatea nu numai a romilor, dar și a realității ecleziale, în sensul că ei trăiesc efectiv în condiții inumane.

Când v-ați întâlnit ultima dată cu papa Francisc? Ce i-ați spus și ce v-a spus?

Duminica trecută [25 aprilie – n.r.], la sfințirea preoților din dieceza de Roma, în bazilica San Pietro. Eu eram acolo printre episcopii auxiliari. La sfârșitul Liturghiei, după ce a salutat rudele noilor preoți, papa s-a apropiat de mine, m-a recunoscut, în sensul că ne cunoaștem, și m-a întrebat: Ce faci, cum te simți? I-am spus că încerc să mă reorganizez mental și spiritual. El a râs un pic și m-a întrebat când e sfințirea. I-am că este duminică, 2 mai. El a adăugat doar atât: Eu am credință în Dumnezeu, mergi înainte! ”Auguri!”. Ne-am salutat, așadar, cu aceste cuvinte. Acesta este un mic episod de la ultima întrevedere.

Ce mesaj vreți să transmiteți celor care sunt acasă și ne ascultă cu această ocazie?

În toți acești ani, de când am stat la Roma, din ’96, am realizat încetul cu încetul că rădăcinile unei persoane nu se pot smulge, chiar dacă nu se văd. Ca și regula copacului, după cum se folosește acum această imagine: este mai mult sub pământ decât ceea ce se vede deasupra. În acest sens, eu, personal, mă mândresc, dacă pot să folosesc acest termen, cu faptul că simt că aparțin în mod egal la două culturi. Glia pământească – unde m-am născut, am crescut, unde am fost botezat, unde am făcut și Seminarul de la Iași șase ani – este o bază și o temelie la care, încetul cu încetul, viața și Domnul au adăugat celelalte lucruri. Este un bagaj, o identitate la care nu aș putea renunța niciodată, care, mărturisesc, m-a ajutat și mă ajută în continuare în fiecare situație de a vedea lucrurile din două perspective. Acest lucru este pentru mine o bogăție enormă. Uneori le-am spus și unor colegi de-ai mei, unor preoți din Roma: Îmi pare rău, dar eu am un avantaj față de voi. Chiar simt că am avantajul de a avea două perspective la fiecare situație pe care trebuie să o ajuți sau să o servești. România, chiar dacă mă întorc destul de rar acasă, este în suflet, adânc înrădăcinată. Ținând cont că suntem în preajma sărbătorilor de Paști ale fraților ortodocși, le urez în primul rând bucuria Celui înviat și a învierii pentru fiecare. Al doilea lucru pe care simt că trebuie să-l spun este acesta: identitatea noastră trebuie primită și iubită. Da, să iubească în continuare identitatea personală, identitatea română, identitatea creștină pentru că nu avem de invidiat prea multe altor țări.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *