Stiri Ultima Ora!

Guvernul ne pregătește pentru ratarea unor obiective dedicate EURO 2020?

Ministerul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, vineri, că toate facilităţile necesare Euro-2020 vor fi finalizate şi vor fi disponibile în momentul începerii turneului final, dar că linia ferată Aeroportul Otopeni – Gara de Nord, precum si construcția de stadioane noi nu sunt obligatorii, ele fiind proiecte în derulare.

“Am intrat în faza finală de pregătire a acestui eveniment de maximă importanţă pentru ţara noastră. Vă pot reconfirma faptul că Euro-2020 va avea loc la Bucureşti în cele mai bune condiţii asumate de statul român şi bineînţeles cerute de UEFA. Reconfirmăm faptul că acest eveniment este o certitudine pentru România. Suntem în linie dreaptă cu tot ce înseamnă pregătiri. Toate scrisorile de garanţie au fost implementate de partea română. Intrăm în etapa operaţională a acestui proiect, toate instituţiile statului sunt pregătite pentru acest eveniment, îşi cunosc foarte bine rolul, ştiu ce au de făcut de acum încolo. Din acest moment există prezenţă permanentă din partea UEFA în România pentru a se ocupa de chestiunile operative care pregătesc acest eveniment. Linia ferată care leagă Aeroportul Internaţional Otopeni de Gara de Nord şi modernizarea Aeroportului Băneasa sunt în proces de implementare. Sunt un plus pe care noi, autorităţile române, îl aducem planului de mobilitate convenit cu UEFA în momentul angajării în această importantă fază de pregătire a acestui campionat european. Compania Naţională de Investiţii ne-a informat că toate facilităţile necesare acestui important eveniment vor fi finalizate şi vor fi disponibile în momentul începerii turneului final”, a declarat Stroe.

El spune că proiectul de reconstrucţie al Stadionul Dinamo nu este abandonat, ci va fi realizat în momentul în care se vor elimina problemele jurudice.

“Vreau să reiterez angajamentul ferm al statului român în ceea ce priveşte investiţia în toate cele patru stadioane anunţate. Să nu aibă cineva impresia că dacă în momentul de faţă există probleme de natură juridică la Dinamo, vom abandona această investiţie. Ea se poate proiecta în timp, ulterior desfăşurării acestui eveniment. Chestiunea de natură juridică trebuie să-şi găsească finalitatea. Când vom cunoaşte regimul juridic al bunului existent în Şoseaua Ştefan cel Mare vom vedea preocedurile legale care sunt, respctiv transferarea lui la CNI”, a precizat Stroe.

Gheorghe Popescu, consilierul premierului Ludovic Orban, a declarat că speră ca la începtul turneului final să fie gata două stadioane.

“Construirea celor patru stadioane nu face parte din asumările guvernamentale. Bineînţeles că este important ca la startul competiţiei să avem cel puţin două stadioane gata, pe care să se antreneze echipele care vor veni la turneu. Dar nu sunt chestiuni asumate între cele 12 garanţii guvernamentale”, a precizat el.

Întrebat dacă poate oferi garanţii că trenul, al cărui traseu este afectat de contestaţii în justiţie, va fi funcţional în mai, Popescu a răspuns: “A fost principalul punct de discuţie în comitetul interministerial de astăzi. Din câte ştiu eu nu există vreo proprietate privată prin care să treacă calea ferată. Nici acesta nu este un obiectiv din asumările Guvernului României prin dosarul de candidatură. Este important să terminăm acest obiectiv pentru că planul de mobilitate ar avea o sursă de transport în plus de la aeroport la gara centrală. Sunt anumite tronsoane pe care nu se poate lucra din cauza unor decizii ale instanţei, prin care s-a suspendat construirea căii ferate pe respectiva porţiune, dar domnii de Ministerul Transporturilor ne-au asigurat, astăzi, că vor face toate demersurile pentru a debloca această situaţie, încât să se reia lucrările pe porţiunea respectivă şi să terminăm la timp. Nu sunt lucruri asumate, sunt lucruri pe care le vom face nu pentru campionatul european, ci cu ocazia campionatului european. Planul de mobilitate a fost făcut de primăria Capitalei împreună cu UEFA şi este unul dintre cele mai bune planuri de mobilitate dintre cele 12 oraşe care organizează Euro-200. Nu se va folosi doar autobuzul.”

Răspunâzând pe aceeaşi termă, reprezentantul Ministerului Transporturilor a spus: “Vă garantăm că pasajul va fi gata, în condiţiile în care vom putea executa lucrările. Există o decizie de instanţă, este prima instanţă, noi am făcut apel, sperăm că vom respinge acea restricţie care, din punctul nostru de vedere, e un pic forţată sau la limita legalităţii. În mod normal nu se poate opri o expropiere în interes public, prin orice decizie.”

Stadionul Steaua are un stadiu de execuţie de 75 la sută. În prima parte a lunii februarie va fi finalizată în totaliatte montarea acoperişului şi în luna martie va începe infrastructura pentru gazon. Şi la Stadionul Steaua şi la Arcul de Triumf gazonul va fi hibrid.

Stadionul Arcul de Triumf este într-un stadiu de 60 la sută, până la 30 mai ambele arene vor fi pregătite pentru antrenamente.

Stadionul Giuleşti este într-un stadiu de excuţie de 35 la sută, urmând a fi gata în septembrie.

Din cele 400 de baze sportive, un alt angajament pentru CE, vor începe, săptămâna viitoare, licitaţiile pentru construcţia primelor zece. Finanţarea acestora este cuprinsă în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice.

Arena Naţională găzduieşte patru meciuri ale Euro-2020, după următorul program:

Meciuri de la Bucureşti, din Grupa C

14 iunie 2020, ora 19:00: Austria – PO*;

18 iunie 2020, ora 16:00: Ucraina – PO*;

22 iunie 2020, ora 19:00: Ucraina – Austria.

*PO – câştigătoarea play-off-ul Nations League, care va fi desemnată la 31 martie

Optimi de finală: 29 iunie 2020, ora 22:00.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *