Stiri Ultima Ora!

Explozie la o bază militară din Afganistan: Doi soldați au murit și alți 18 au fost răniți

Cel puţin doi soldaţi afgani au fost ucişi şi alţi 18 răniţi într-o explozie dintr-o bază militară care este situată pe aerodromul din Bagram din provincia Parwan, au anunţat sâmbătă oficiali afgani, relatează dpa.

Doi oficiali locali afgani au declarat pentru dpa că o bombă a fost detonată într-o moschee dintr-o divizie militară afgană care protejează centrul de detenţie de la Bagram, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Talibanii prind curaj după anunțul retragerii NATO – Carnagiu lângă Kabul: Cel puțin 25 de morți și 60 de răniți

“Bomba a fost plasată în plafonul moscheii şi a explodat în timpul rugăciunii noaptea trecută”, a declarat adjunctul şefului poliţiei din Parwan, Abdul Wasay Rahimi.

Potrivit lui Rahimi, baza afgană este localizată la doar câteva sute de metri distanţă de trupele internaţionale încă staţionate la Bagram.

La Bagram se află cea mai mare bază militară americană din Afganistan.

Nimeni nu a revendicat până acum responsabilitatea pentru atac.

Acesta are loc în contextul în care forţele NATO şi SUA şi-au început oficial retragerea din Afganistan sâmbătă. Au existat temeri că forţele militare vor fi lovite de militanţi în timp ce se derulează procesul de retragere, notează dpa.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *