Stiri Ultima Ora!

După o iarnă cu mari probleme, în București va fi sistată furnizarea căldurii

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă, marţi, încheierea sezonului de încălzire 2020 – 2021, având în vedere evoluţia temperaturilor din ultima perioada.

”Astfel, începând cu data de 4 mai 2021, sunt iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore”, precizează Termoenergetica, informează News.ro.

Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00″.

De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor acestor instituţii.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *