Stiri Ultima Ora!

Două HG privind alegerile locale au fost lansate în dezbatere publică de Autoritatea Electorală Permanentă

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că a elaborat şi lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale din acest an şi proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a scrutinului de la locale.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES de AEP, proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale din anul 2020 vizează:

* modul de constituire şi organizare a Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale;

* enumerarea atribuţiilor care revin în sarcina fiecărei instituţii implicate în organizarea alegerilor locale;

* regulile privind predarea şi păstrarea materialelor întrebuinţate în procesul electoral.

Citește și: Planul lui Tăriceanu pentru alegerile locale: E liber la alianțe

De asemenea, proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale din anul 2020 propune următoarele măsuri principale:

* stabilirea categoriilor principale de cheltuieli necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale;

* cuantumul indemnizaţiilor pentru activitatea membrilor birourilor electorale, operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a personalului tehnic auxiliar care participă la executarea operaţiunilor generate de activitatea birourilor electorale.

Proiectele de acte normative au fost publicate pe site-ul www.roaep.ro şi pot fi consultate la secţiunea Legislaţie electorală – Transparenţă decizională. Observaţiile şi propunerile privind proiectele de acte normative menţionate pot fi transmise la adresa de email departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 9 februarie.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *