Stiri Ultima Ora!

Dan Voiculescu avertizează asupra dezastrului din mediul rural

Salvarea satului românesc trebuie să fie o prioritate pentru România, în condițiile în care în mediul rural trăiesc 40% dintre români, iar mulți dintre aceștia nu beneficiază de utilități elementare, transmite Dan Voiculescu într-o postare pe blog.

„40% dintre români trăiesc în mediul rural, în sate în care, de foarte multe ori, lipsesc utilități elementare precum rețelele de apă și gaze, canalizarea sau asfaltul. Așadar, 40% dintre români trăiesc în anul 2021 în condițiile secolului al XIX-lea”, scrie Dan Voiculescu.

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele

Acesta avertizează că, odată cu scăderea sumelor trimise în țară de către diaspora românească, cei mai afectați sunt cetățenii din mediul rural: „Bătrânii care nu își mai pot cumpăra medicamentele și nu își pot încălzi locuințele, copiii lipsiți de o alimentație sănătoasă, vitamine, acces la medic generalist, la stomatolog și, poate cel mai grav, la școală”.

Citește și: Europenii pot mânca viermi în siguranță! UE a aprobat utilizarea lor: pot fi puși chiar și în pâine

Esențial pentru salvarea statului românesc este un program național de investiții dedicat mediului rural, crede Dan Voiculescu. „În condițiile dezbaterilor referitoare la iminenta aprobare a bugetului de stat, consideră că este esențial să se acorde o atenție reală salvării satului românesc, concretizată într-un program național de investiții, dedicate atât dezvoltării infrastructurii edilitare, cât și creării locurilor de muncă”, subliniază Dan Voiculescu.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *