Stiri Ultima Ora!

Corneliu Papură: Singurul regret, că nu am marcat mai multe goluri

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, vineri, după meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 3-1, că singurul său regret este că formaţia sa nu a marcat mai multe goluri. El a menţionat că adversarii se plâng mereu, dar singura lor modalitate de a ajunge în careul craiovenilor au fost loviturile libere acordate, potrivit news.ro.

“Am reuşit să câştigăm cele trei puncte. Este un lucru bun că am reuşit să înscriem, ne-am creat foarte multe ocazii. Singurul regret din seara asta este faptul că nu am marcat mult mai multe goluri. Este încântător faptul că am câştigat şi am făcut un joc reuşit”, a spus Papură în conferinţa de presă de după meci.

După ce, Mirko Pigliacelli a fost înjurat şi fluierat de suporteri la partida cu Gaz Metan, potrivit presei sportive, Corneliu Papură a făcut un apel la unitate: “Rău este că suntem dezbinaţi, prin neadevărurile scrise despre ceea ce se întâmplă în echipă. Pentru că suporterii fac parte din echipa noastră. Dezbinaţi putem pierde. Uniţi avem mult mai mari şanse să câştigăm. Sper să ne unim cu toţii să facem lucruri frumoase la Craiova. În momentul în care suntem uniţi cu siguranţă vom fi mai puternici”.

Tehnicianul a criticat Gaz Metan Mediaş pentru atitudine: “La Mediaş tot timpul contestă ceva. Au ajuns la poartă când li s-a dat 11 metri. Modalitatea lor de a ajunge în careu au fost loviturile libere acordate. Ei ca să-şi apere neputinţa din seara asta… dai pe arbitraj”.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I, prima din acest an. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cicâldău ‘7, ’26 şi Cosic ’62. Pentru Gaz Metan a înscris Marius Constantin, în minutul 38, dintr-un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Acka la Cardoso.

În minutul 45+1, un gol al gazdelor a fost anulat pentru ofsaid.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *