Sport

Timea Bacsinszky, fostă jucătoare de top 10 WTA, și-a anunțat retragerea din tenis la 32 de ani

Jucătoarea elveţiană Timea Bacsinszky și-a anunţat, vineri, retragerea din tenis la 32 de ani. Ea a jucat de două ori în semifinale la Roland Garros şi a câştigat o medalie de argint la dublu, la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016.

Din cauza unor probleme la spate, ea nu a mai jucat din septembrie 2019 şi a căzut pe locul 517 în clasamentul mondial.

Ea are în palmares 4 titluri WTA (Luxemburg 2009, Monterrey și Acapulco 2015 și Rabat 2016), iar la Rio a câştigat argintul alături de Martina Hingis. Cea mai bună clasare din carieră: locul 9 WTA (16 mai 2016).

“Nu mi-am imaginat niciodată că voi reuși atâtea lucruri frumoase cu ajutorul tău, să experimentez atâtea emoții, să învăț atât de mult, în special despre mine. Ai fost cea mai frumoasă școală a vieții și nu pot să-ți mulțumesc îndeajuns. 18 ani superbi în care m-am dedicat în totalitate ție.

Acum este timpul să întorc pagina, să scriu unele noi, care sper să fie la fel de intense. Îți mulțumesc pentru clipele grele, pentru zâmbete, lacrimi, îndoieli, dar în special pentru lecțiile pe care mi le-ai transmis”, a scris Timea Bacsinszky, pe rețelele de socializare.

Tatăl lui Bacsinszky s-a născut în România, iar ea şi-a petrecut copilăria la Satu Mare. Timea a afirmat că acesta a privat-o de libertate și a forțat-o să joace tenis.

“Mă gândeam să sun la liniile telefonice pentru copiii abuzaţi. Nu puteam să ies nici măcar în oraş, deoarece tatăl meu era foarte sever. Ştiu că sună dur, dar mă ţinea practic într-o cuşcă. În închisoare! Nu vreau să mă plâng, spun aceste lucruri doar pentru a le deschide ochii celorlalţi. Nu am avut o copilărie uşoară. Îmi aduc aminte că erau linii telefonice pentru copiii abuzaţi şi mă gândeam să sun. Dar îmi era frică, tatăl meu putea vedea pe factura telefonică şi atunci aş fi avut probleme”, declara Timea Bacsinszky, în urmă cu câțiva ani.

Sursa: HotNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *