Sport

​VIDEO CE Volei (f): Cluj-Napoca, printre orașele care vor găzdui competiția

Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a stabilit programul Campionatului European de volei feminin din acest an, găzduit de România alături de Serbia, Croaţia şi Bulgaria, acesta urmând să se dispute între 18 august şi 4 septembrie, informează Federaţia Română de Volei, într-un comunicat de presă remis Agerpres.

“Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a anunţat vineri datele de disputare ale turneului final al Campionatului European feminin de volei, dar şi oraşele care vor găzdui competiţia. Printre cele patru ţări organizatoare se numără şi România. Conform anunţului CEV, turneul final va avea loc în perioada 18 august – 4 septembrie. Meciurile din grupe vor fi organizate în Belgrad (Serbia – Grupa A), Plovdiv (Bulgaria – Grupa B), Zadar (Croaţia – Grupa C) şi Cluj-Napoca (România – Grupa D). Cele 15 partide din seria de la Cluj-Napoca se vor disputa în perioada 18-25 august”, se arată în comunicatul citat.

Echipa naţională de volei feminin a României este calificată direct la turneul final, în calitate ţară organizatoare. Alături de “tricolore”, mai sunt calificate direct celelalte trei selecţionate ale ţărilor gazde, Serbia, Bulgaria şi Croaţia, dar şi cele mai valoroase 8 echipe de la ultimul Campionat European, în afara celor care şi-au asigurat prezenţa din calitate de organizatoare: Turcia, Italia, Polonia, Ţările de Jos (Olanda), Germania, Rusia, Belgia şi Azerbaidjan.

Celelalte 12 formaţii calificate vor fi stabilite după preliminariile care vor avea loc în luna mai. Tot atunci va fi efectuată şi tragerea la sorţi a componenţei celor patru grupe.

Programul turneului final al Campionatului European de volei feminin 2021 este următorul:

Faza grupelor: 18-26 august (Belgrad, Plovdiv, Zadar şi Cluj-Napoca)

Optimile de finală: 28-30 august (Belgrad şi Plovdiv)

Sferturile de finală: 31 august-1 septembrie (Belgrad şi Plovdiv)

Semifinale: 3 septembrie (Belgrad)

Finale: 4 septembrie (Belgrad).

România a mai organizat Campionatul European în 1963, când obţinea medalia de aur la masculin şi cea de bronz la feminin.

Sursa: HotNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *