Social

Lumina Sfântă a Învierii a ajuns în România

Lumina Sfântă a Învierii a ajuns în România. Este o tradiţie care continuă şi în vremuri de pandemie, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare. Lumina a fost adusă de la Ierusalim cu o cursă aeriană specială.

01 Mai 2021, 18:15 (actualizat 01 Mai 2021, 19:11) |

Flacăra aprinsă miraculos, preluată de la Mormântul Sfânt într-un felinar special, a fost adusă, anul acesta, de la Ierusalim de o singură persoană, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

La aeroportul Henri Coandă din Capitală este oferită, ca de obicei, delegaţilor sosiţi din mai multe regiuni ale ţării.

Centrele eparhiale vor duce Lumina Sfântă fiecărei parohii.

La Bucureşti, pe Colina Bucuriei, chiar Preafericitul Daniel, Patriarh României, va primi Sfânta Lumină, care va fi dusă în procesiune la Catedrala Patriarhală.

Credincioşii o vor primi la miezul nopţii, la slujba de Înviere.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim. Şi prefigurează cel mai important moment al creștinismului: Învierea Domnului.

În timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an.

Pelerinii spun că, în primele minute, flacăra nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.

Totul este controlat foarte strict, pentru a nu exista suspiciunea unei înscenări.

Sursa: TVR1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *