Politic

Guvernul Orban, măsuri urgente pentru susținerea Economiei. Efortul bugetar este de aproape 2% din PIB

Premierul Ludovic Orban a anunțat deja că statul va suporta șomajul tehnic pentru angajații din companiile care și-au încetat activitatea sau urmează să o înceteze. 

Potrivit surselor Antena 3, Guvernul Orban ar urma să anunțe sprijinirea schemei de ajutor pentru fermieri, prin plăți făcute în avans.

De asemenea, Guvernul ar fi luat decizia de a sprijini persoanele aflate în carantină, oferind alocații de 230 de lei și o indemnizație de 70 de lei/zi, pentru întreținere și masă.

Tododată, Guvernul ar fi alocat 40 de milioane de lei din bugetul Fondului de Rezervă al Guvernului către Ministerul Sănătății, bani ce vor fi folosiți tot pentru carantinarea persoanelor suspecte de coronavirus.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a declarat, pentru digi24, că printre cele mai importante măsuri se numără amânarea impozitului pe venit pentru anumite companii, ajutor pentru şomajul tehnic şi garanţii pentru linii de credit.

“Avem un pachet de măsuri care se definitivează şi cred că va fi un pachet substanţial pentru România, aproape 2% din PIB, dacă luăm toate măsurile pe trei luni. Acesta va fi impactul în economie. Nu suntem Germania, Spania sau Franţa, dar pentru România un 2% impact în trei luni de zile cred că este substanţial şi sperăm să ajute companiile, să treacă peste această perioadă. Sunt mai multe forme (de ajutor, n.r.), de şomaj tehnic, garanţii pentru linii de credit, chiar şi forme de amânarea impozitului pe venit pe o perioadă de două luni de zile pentru anumite companii. Deci, avem mai multe instrumente pe care le vom aproba mâine în şedinţa de Guvern. O parte din şomajul tehnic va fi susţinut de la buget. Veţi vedea mâine detaliile. Avem facilităţi şi pentru angajatori. Cred că putem să consumăm în continuare din restaurante folosind catering sau livrări. Nu mai putem să mergem în restaurante, dar putem să ajutăm restaurantele comandând de la ele în continuare. Este important ca oamenii să consume în continuare. Ne asigurăm ca salariile să fie primite acolo unde trebuie, pensiile, ajutoarele sociale, şomajul tehnic. Nu ar trebui să lăsăm aceste companii”, a spus Cîţu.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *